Actualitate, Featured

Incredibil! Gabriela Firea își retrage plângerea făcută împotriva lui Traian Băsescu

Traian Băsescu, fostul președinte al României a primit o veste îmbucurătoare și anume faptul că primarul general al Bucureștiului, Gabriela Firea, a decis să renunțe la plângerea împotriva acestuia.

”Am decis să îmi retrag plângerea prealabilă din dosarul în care fostul președinte Traian Băsescu era urmărit penal pentru infracțiunea de amenințare împotriva mea. Acest lucru atrage de la sine clasarea dosarului și înlăturarea răspunderii penale pentru cel acuzat.

Am luat această decizie pentru ca, pe parcursul acestui caz am fost aleasă de bucureșteni în funcția de Primar General al Capitalei, iar în această calitate nu mai am efectiv timp pentru a mai participa la alte eventuale audieri sau termene de judecată. Consider că dacă s-ar fi dorit de către cei în drept, acest dosar ar fi putut fi încheiat cu mult înainte de a deveni Primar General.”, a declarat Gabriela Firea.

Ea susține că dosarul era destul de limpede pentru orice om obișnuit, dar că solucționarea lui a durat nejustificat de mult și prin urmare ar vrea să își dedice timpul activităților de la Primăria:

”Probele au fost foarte clare, pentru că declarația de amenințare a fostului președinte a fost publică și a văzut-o toată lumea. Dar, din motive care îmi scapă, soluționarea dosarului s-a tergiversat nejustificat de mult, iar eu nu îmi permit să pierd timpul la Parchet, când în București sunt atât de multe probleme urgente care reclamă prezența și interventia Primarului General.

Știu că în rândul vostru sunt multe persoane care m-au încurajat să duc această luptă împotriva fostului președinte și care ar putea fi dezamăgite de această decizie a mea. Vă rog însă să țineți cont că a trebuit să aleg între a duce mai departe o luptă personală care nu știu cât ar mai fi putut dura și a-mi face cu răspundere datoria de Primar General.

În aceste condiții, decizia mea nu putea fi decât cea în favoarea interesului general. Consider că e mai important să îmi folosesc timpul și energia pentru rezolvarea problemelor bucureștenilor care și-au pus în mine speranțe foarte mari.”, a mai spus Gabriela Firea.

blank