Judecătoarea Mădălina Afrăsinie, președinta Secției a VI-a civila a Tribunalului București, a ajuns în atentia Inspecției Judiciare, pentru o opinie exprimată în legătură cu Klaus Iohannis.

După ce președintele a anuntat pe 6 februarie că îl propune premier tot pe Ludovic Orban, demis prin motiune de cenzură, judecătoarea Afrăsinie i-a adresat un mesaj tranșant.

“Gandurile unui roman…

Nominalizarea aceluiasi premier, arata ca, pentru domnul Iohanis, Constitutia reprezinta o carte scrisa intr-o limba necunoscuta dansului! Constat ca, dupa 30 de ani, unii tanjesc dupa dictatura si asta arata ca cei care au murit in ’89, au murit degeaba!

Dispret total! Nu ati inteles nimic despre acest popor, nu ati inteles nimic despre ceea ce inseamna democratia!

Sa va fie rusine!

Daca as putea, v-as suspenda…ieri!

Romani, ‘bucurati-va’!

Dictatura s-a reinstaurat in mod…’democratic’!”, a scris magistrata.

Luju.ro relatează că pe 7 februarie inspectorul șef al Inspecției Judiciare, judecătorul Lucian Netejoru, a dispus sesizarea din oficiu cu privire la „aspectele semnalate în referatul purtătorului de cuvânt”, lucrarea fiind repartizată inspectoarei Adriana Andronic.

Citeste si...  MESAJUL lui Klaus Iohannis înaintea participării la "Marşul solidarităţii" de la Paris

„Pentru că veștile circulă repede, da sunt subiectul unei sesizări a IJ cu privire la o anumită postare preluare de Lumea Justitiei. Deocamdată nu comentez mai mult fiind o cercetare disciplinară în curs… Multumesc”, a confirmat judecătoarea.

Conform publicației citate, magistrata a mai fost cercetată disciplinar „pentru că si-a cerut iertare în fata celor retinuți, arestati și apoi achitati, a fost avertizată de Inspecția Judiciară să fie mai atentă cu limbajul pe Facebook, după ce o mana de rezistenti s-a plâns ca nu agreeaza postările sale, a fost cercetata chiar și cand i-a transmis președintelui Klaus Werner Iohannis printr-o postare, că nu a ajuns in functia de judecător pe pile”.