Actualitate

Incident la plecarea lui Victor Ponta de la DNA: „Mi-au rupt cârja”

Premierul Victor Ponta s-a prezentat, luni, la DNA sprijinindu-se în cârje, asa cum i s-a recomandat in urma operatiei la genunchi suferite in Turcia in urma cu 3 saptamani. Dacă la venire, premierul a făcut apel la jurnalişti să îl lase să treacă pentru că nu poate merge foarte bine, la ieşirea de la întâlnirea cu procurorul, în îmbulzeala creată în jurul său, prim ministrul s-a trezit cu cârja ruptă. Victor Ponta a ajuns la DNA cu puţin înainte de ora 11.00 şi a plecat de acolo după aproximativ jumătate de oră.agerpres_7895372_89761800

La ieşirea de la întâlnirea cu procurorii, premierul a anunţat că în dosar s-a cerut o expertiză financiar-contabilă şi că abia după aflarea rezultatelor acesteia, în luna august, ar urma să dea declaraţii în faţa procurorilor. După ce a dat declaraţii presei, Victor Ponta s-a plâns că, în îmbulzeala creată în jurul său i-a fost ruptă cârja pe care o ţinea în mâna stângă. Totuşi, premierul a plecat mai departe, sprijinindu-se în continuare în cârja respectivă şi urcându-se apoi în maşină.

blank