Featured, Politic

Incepe campania pentru prezidenţiale şi la ambasada SUA

Ambasada Statelor Unite la București a lansat o procedură competitivă deschisă ONG-urilor românești, prin care acestea vor concura pentru o finanțare în sumă de maxim 25.000 dolari cu care să organizeze un program de educație civică și de promovare a „votului informat” la alegerile prezidențiale de la finalul anului în rândurile cetățenilor de 55-85 de ani din regiunile rurale din sud-estul României, rămase fiefuri ale PSD și după alegerile europarlamentare de luna trecută.

„Ambasada SUA la București/Biroul de Afaceri Publice al Departamentului de Stat anunță o competiție deschisă pentru organizații și instituții non-profit românești cu experiență în domeniul educației și angajamentului civic, prin care acestea pot aplica pentru un grant destinat organizării unui program de educație civică de promovare a votului informat în regiunile rurale din sud-estul României. Programul trebuie finalizat înainte de debutul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale programate în ultima parte a anului 2019”, se arată într-un anunț al Departamentului de Stat de la Washington, conform profit.ro.

Instituția precizează că ONG-urile care se înscriu în competiție și programul de educație civică pe care câștigătorul sau câștigătorii grantului îl vor elabora nu trebuie să fie afiliate cu sau să promoveze nici un partid politic, ci să se concentreze strict pe educația alegătorilor.

blank