Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Incendiu puternic în Centrul Vechi din Bucureşti

Un pompier a fost rănit, două cluburi afectate

 incendiu2

Incendiu de proporţii, azi-noapte, în Centrul Vechi al Capitalei. Focul a izbucnit într-o locuinţă şi s-a extins rapid la toate apartamentele. În plus, au fost afectate şi două cluburi de la parter. Un pompier a fost rănit în urma intervenţiei care a durat aproape 2 ore. Ca de obicei, autorităţile au remarcat accesul dificil în zonă şi lipsa hidranţilor. Măsurile se lasă aşteptate.

În jurul orei 23.30, în zonă s-a oprit brusc curentul electric. Apoi a început să iasă fum dintr-o clădire de pe Lipscani. Douăzeci de minute mai târziu, flăcările cuprindeau toate apartamentele de la etaj.

Stingerea incendiului a durat mai bine de două ore pentru că străzile înguste din Centrul Vechi nu permit intrarea mai multor autospeciale.  Şi locuitorii din zonă sunt nemulţumiţi de faptul că străzile sunt prea înguste şi în situaţii de urgenţă, nimeni nu poate să ajungă la ei.

Nu s-au înregistrat victime printre locatari, însă unul dintre pompierii care stingeau flăcările a fost rănit de o bucată de acoperiş care a căzut.

Deocamdată nu se cunoaşte cauza incendiului, însă, cel mai probabil, a fost vorba despre un scurtcircuit.

 

 

blank