Life, Stiri

Încearcă dieta cu iaurt!

Slăbeşte repede, sigur şi fără să îţi fie foame

iaurt-mare-1

Desi inainte de 2005 aproape intreaga comunitate de nutritionisti din lume considera ca grasimile din produsele lactate nu sunt benefice organismului, un studiu efectuat in SUA a dovedit ce efect impresionant are o cura de slabit cu iaurt. Pentru a ajunge la aceste concluzii, americanii care au realizat studiul, membrii ai International Journal of Obesity, au monitorizat 32 de persoane obeze timp de 24 de saptamani.

Cele 32 de persoane au fost impartite in trei grupuri, in functie de dieta pe care au sustinut-o. Cele trei grupuri au fost supuse unor diete pe baza de lactate, branzeturi dietetice si suplimente de calciu. Dupa cele 24 de saptamani, toate cele 32 de persoane aflate la dieta au slabit destul de mult. Insa, unele au slabit mai mult decat altele.

Cei care au efectuat stiudiul au impartit dietele pentru cele trei grupuri astfel:

– primul grup a consumat numai lactate slabe, in special iaurturi dietetice, de trei ori pe zi

– al doilea grup a consumat iaurt doar de doua ori pe zi

– al treilea grup a consumat iaurt o singura data pe zi.

Grupurile II si III au avut o alimentatie sanatoasa, in afara meselor bazate pe lactate.

La sfarsitul studiului, persoanele din grupul I pierdusera in medie 12 kilograme, persoanele din grupul II pierdusera in medie 9 kilograme iar persoanele din ultimul grup pierdusera in medie 7 kilograme. Acest lucru a uimit pe toata lumea si imediat dietele cu iaurt au inceput sa fie din ce in ce mai folosite.

 

Cum functioneaza dieta cu iaurt

Dupa ce au fost facute publice rezultatele studiului mentionat mai sus, au fost efectuate cercetari asupra felului in care iaurtul actioneaza asupra digestiei, ca sa favorizeze slabirea. Iar raspunsul a fost simplu:

Produsele derivate din lapte contin calciu, care, in combinatie cu fosforul si magneziul din lapte alcatuieste un cocktail care arde grasimile si grabeste slabirea. Pe langa acest lucru, calciul in sine ajuta in formarea si rezistenta sistemului osos si a dintilor deci este foarte sanatos. Si astfel, in baza descoperirii cocktailului care ajuta la slabit, au fost inventate toate variantele de diete cu iaurt.

Totodata, unele iaurturi, cum sunt cele probiotice, contin o serie de bacterii care ajuta foarte mult la formarea microflorei intestinale, lucru ce sporeste digestia si intarirea sistemului imunitar.

Cura de slabire, reteta si gramaj:

Pentru a va asigura ca dieta cu iaurt va functiona, trebuie sa stiti in primul rand ce tip de iaurt consumati. In comert se gasesc iaurturi care contin prea multe grasimi, altele contin prea mult zahar iar unele sunt prea bogate in conservanti si coloranti.

In general, pentru aceasta dieta, este indicat sa consumati iaurturi low fat (cu maxim 4% grasimi) sau iaurt dietetic (cu 0% grasimi). Este indicata o dieta usoara, pentru ca organismul va avea nevoie si de alte substante pentru a rezista curei cu iaurt. Totodata, aproape toate dietele cu iaurt garanteaza pierderea a cel putin 2 kilograme in cinci zile. Aceatsa dieta trebuie tinuta insa numai odata pe luna.

Ziua 1:

Mic dejun: 1 pahar suc de fructe, 1 iaurt dietetic (300gr.), 1 felie de paine prajita

Pranz: 200 gr peste fiert, 1 iaurt dietetic (300 gr.), 1 felie de paine prajita

Cina: 1 iaurt dietetic (300gr.), 1 felie de paine prajita

Ziua 2:

Mic dejun: 1 felie paine graham prajita, 1 iaurt dietetic (300 gr.)

Pranz: 200 gr carne la gratar, 1 iaurt dietetic (300 gr.) + 2 fructe

Cina: 1 iaurt dietetic (300 gr.), 1 chifla graham

Ziua 3:

Mic dejun: 1 pahar suc de fructe (natural), 1 iaurt dietetic (300gr.), 1 felie de paine prajita

Pranz: 200 gr peste fiert, 1 iaurt dietetic (300 gr.), 1 felie de paine prajita

Cina: 1 iaurt dietetic, 1 felie de paine prajita

Ziua 4:

Mic dejun: 1 felie paine graham prajita, 1 iaurt dietetic (300 gr.)

Pranz: 200 gr carne la gratar, 1 iaurt dietetic (300 gr.), 2 fructe bogate in vitamina C (portocale sau gref)

Cina: 200 gr peste la gratar + 1 chifla graham

Ziua 5:

Mic dejun: 1 pahar suc de fructe (natural), 1 iaurt dietetic (300gr.), 1 felie de paine prajita

Pranz: 200 gr peste fiert, 1 iaurt dietetic (300 gr.), 1 felie de paine prajita

Cina: 1 iaurt dietetic, 1 felie de paine prajita.

Trebuie sa fiti constiente ca dieta cu iaurt este totusi o dieta care va va ajuta sa pierdeti repede kilograme. Tocmai de aceea este indicat ca inainte sa o incepeti sa discutati cu un medic nutritionist care sa va indice exact ce puteti consuma. Dieta cu iaurt este interzisă persoanelor care sufera de boli de stomac de orice fel si persoanelor care sufera de hemoroizi. Totodata, este contraindicat consumul de dulciuri iar mesele descrise mai sus trebuie luate zilnic la aceeasi ora.

blank