Partidul Social Democrat incepe sa candideze tot mai serios la titlul de cel mai corupt partid. Foarte multi reprezentanti au primit condamnari in diverse dosare.psdsigla-1431689189

Ultimul care a primit condamnare este deputatul Anghel Stanciu, presedintele Senatului Universitatii Politehnice din Iasi. Acesta a primit o condamnare de şase luni de închisoare cu suspendare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotarat ca deputatul se afla in conflict de interese, în dosarul în care era acuzat că şi-a angajat fiul şi nora la biroul său parlamentar din Iaşi. Decizia Completului de jedecatori al ICCJ este definitivă.

Deputatul Anghel Stanciu a fost trimis în judecată pentru conflict de interese in 2013. Procurorii arătau, în actul de sesizare a instanţei, că deputatul Anghel Stanciu a încheiat cu fiul său două contracte civile prin care acesta a fost angajat, în perioada 2007-2011, la biroul său parlamentar. Fiul lui Stanciu a obţinut, în baza celor două contracte, venituri de 38.945 de lei.

Citeste si...  Un detinut a evadat de la Jilava. Era condamnat la 10 ani pentru talharie

Mai mult, Anghel Stanciu a angajat-o si pe nora sa, în perioada 2008-2011, în baza unui contract civil, la biroul lui parlamentar, aceasta obţinând astfel venituri de 26.934 de lei, precizau procurorii.