În ultimele 24 de ore
Featured, Ultima Ora

În ultimele 24 de ore 45 de români, uciși de COVID

În ultimele 24 de ore au fost 1.014 cazuri noi de COVID-19 din 21.289 de teste efectuate. Alte 45 de decese au fost raportate de autorități din cauza infecțiilor cu coronvirus. De asemenea, 479 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă.

În ultimele 24 de ore au fost 1.014 cazuri noi de COVID-19 pe teritoriul României, au fost confirmate 72.208 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

33.135 pacienți au fost declarați vindecați și 8.316 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.014 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.


Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 715 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 3.074 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 17.08.2020 (10:00) – 18.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 45 de decese (31 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 la categoria 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani.

43 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.118. Dintre acestea, 479 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.542.094 de teste. Dintre acestea 21.289 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.290 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 7.999 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 55 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 18 august.

Pe teritoriul României, 9.603 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.648 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 26.956 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 10 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 917 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 805 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 815 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 174.750 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.918 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.898 în Italia, 588 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 19 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.


blank