Featured, Politic

În ședința CEx PSD nu s-a clarificat situaţia Coalitiei

În ședința CEx PSD, Viorica Dăncilă le-a transmis liderilor că a discutat cu Călin Popescu Tăriceanu și că ALDE nu va ieși de la guvernare. „Nu avem nicio garanție”, a concluzionat unul din liderii PSD participant la ședință. Social democrații au discutat și despre intrarea Pro România în Guvern, însă partidul nu își dorește o asociere cu Victor Ponta.

Viorica Dăncilă și-a anunțat colegii că ALDE rămâne în guvern. Premierul se bazează pe o discuție avută cu Călin Popescu Tăriceanu, pe care însă l-a atacat după ce liderul ALDE a transmis printr-un comunicat de presă că până pe 20 august așteaptă mai multe măsuri printre care un nou program de guvernare și restructurarea cabinetului.

„PSD nu acceptă ultimatumuri”, a declarat Viorica Dăncilă la finalul ședinței CEx.

De altfel, în discuțiile din coaliție, cei din ALDE nu ar fi primit nimic din ce au cerut, iar relațiile dintre parteneri sunt în continuare tensionate.

„Nu am cedat nimic în discuțiile cu ALDE. Au încercat un șantaj. Vedem dacă mai rămân la guvernare. Nu prea au unde să plece.”, susțin surse din PSD care au participant la discuțiile din coaliție.

PSD se așteaptă ca ALDE să părăsească guvernul și au discutat variantele pe care le au. Aceștia mizeză pe lipsa de interes a opoziției de a prelua guvernarea, motiv pentru care consideră că ar putea merge mai departe cu un guvern fară o susținere majoritară în Parlament.

În ședința CEx, Viorica Dăncilă a comunicat partidului și stadiul discuțiilor cu Pro România. „Discuția nu a fost cum aș fi vrut să fie. Partidul Social Democrat pierdea prea mult. Ne putem trezi că intră acum și în toamnă vor să plece. Ce facem?”, a spus Viorica Dăncilă, legat de negocierile cu Victor Ponta.

Părerea președintelui Partidul Social Democrat în legătură cu cooptarea Pro România la guvernare a fost împărtășită și de alți lideri din CEx. „Îi dăm prea multă atenție lui Victor Ponta”, susțin social democrații, care au respins o colaborare cu Pro România.

În legătură cu restructurarea guvernamentală, chiar dacă cei din ALDE au solicitat acest lucru, Viorica Dăncilă nu ar mai vrea să vină în toamnă cu o restructurare a cabinetului în Parlament. Există riscul ca restructurarea să cadă la vot, motiv pentru care PSD renunță la acestă variantă.

 

blank