În Satu Mare, polițiști atacați cu bestialitate
Actualitate, Featured

În Satu Mare, polițiști atacați cu bestialitate

Poliţişti atacaţi cu bestialitate în Satu Mare! Oamenii legii s-au dus să aplaneze un conflict, însă scandalagii s-au năpustit asupra lor. Un politist a ajuns la spital cu urechea tăiată. Mai multe persoane au fost audiate, iar trei dintre ele au şi fost reţinute.

Poliţia a fost sesizată prin apel la 112 despre faptul că în cartierul de romi din localitatea Petea, judeţul Satu Mare, a avut loc un scandal. La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de poliţie şi de ambulanţe. Deranjaţi de intervenţia poliţiştilor, scandalagii i-au atacat. În ajutorul agenţilor au venit şi mascaţii.

Potrivit Presei din SM, aproximativ 50 de oameni au atacat polițiștii și jandarmii, unul dintre scandalagii având asupra sa o drujbă. Oamenii legii s-au văzut nevoiți să folosească armamentul din dotare și au tras cu pistolul cu bile de cauciuc.

În momentul în care unul dintre polițiștii de la Serviciul de Acțiuni Speciale a încercat să îl imobilizeze pe unul dintre scandalagii, colegul său care i-a venit în sprijin a fost rănit. Potrivit informațiilor PresaSM, unul dintre scandalagii i-a retezat urechea polițistului. Agentul a fost transportat la spital şi operat. La spital au ajuns şi unii scandalagii.

De asemenea, mai mulţi localnici au fost duşi la audieri la sediul Poliției din municipiul Satu Mare.

„In cursul acestei seri, IPJ SM a fost sesizat prin apel 112, despre faptul ca intr-un cartier din localitatea Petea, ar exista o neintelegere, între mai multe persoane.
La fata locului s-au deplasat polițiști de ordine publica și din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, precum si jandarmi, pentru a aplana conflictul.
Persoanele implicate au manifestat un comportament ostil și fata de polițiști, rănindu-l pe unul dintre aceștia.
Polițiștii au executat foc de avertisment, cu gloante de cauciuc. Polițistul rănit și doi cetățeni implicati in conflict au fost transportati la spital, pentru a li se efectua investigații medicale.
Toate persoanele implicate in altercație au fost identificate și conduse la sediul Poliției”, a transmis IPJ Satu Mare.

În acest caz a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și tulburarea liniștii și ordinii publice. Dosarul este coordonat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

blank