Actualitate, Featured

In Republica Moldova, hotărîrile emise pe 7-9 iunie, anulate de Curtea Constiţională

Judecătorii Curții Constituționale (CC) din Republica Moldova au anulat hotărârile din perioada 7 – 9 iunie 2019, adică acelea care făceau referire la dizolvarea Parlamentului și la nerecunoașterea Executivul Maia Sandu. Magistrații s-au pronunțat la ședința de astăzi, în urma revizuirii actelor, transmite tv8.md.

Actualizare 15:40. În urma acestui anunţ, preşedintele Igor Dodon a anunţat că criza politică şi cea constituţională a fost depăşită.

„Salut Decizia Curţii Constituţionale de astăzi de revizuire a hotărârilor pronunţate în data de 7-9 iunie 2019. Toate interpretările juridice defectuase care au dus la instituirea crizei politice şi instituţionale în Republica Moldova au fost înlăturate. Criza politică şi constituţională a fost depăşită. Cu Doamne ajută!”, a scris Dodon, pe Facebook.

„La baza anulării a stat situația de fapt din Republica Moldova, în special anunțul transferului de putere către Guvernul Prim-ministrului Maia Sandu și a coaliției formate în Parlamentul Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al CC.

Potrivit Curții, prin anularea actelor din perioada 7-9 iunie, Parlamentul condus de Zinaida Greceanîi dobândește, ope constitutionis, calitatea de Parlament constituțional, fiind revigorate actele normative adoptate de acesta până acum, precum și actele adoptate de Guvernul Republicii Moldova condus de Maia Sandu.

Anterior, Curtea Constituțională de la Chișinău a declarat neconstituțională alegerea conducerii Parlamentului Republicii Moldova și votarea noului Guvern, iar ulterior, a instituit interimatul funcției de președinte, după ce, în prealabil, a decis că termenul limită în care putea fi votat un nou Guvern era 7 iunie 2019, nu 9 iunie, așa cum se menționa anterior în spațiul public.

Guvernul interimar de la Chișinău, format de Partidul Democrat al lui Vladimir Plahotniuc, a renunţat vineri la putere, spre surprinderea tuturor, în favoarea guvernului învestit de Parlament, condus de Maia Sandu.

Formaţiunea condusă de Vladimir Plahotniuc cerea aseară alegeri anticipate şi susţinea că actualul executiv este ilegal, citând tocmai deciziile Curţii Constituţionale de săptămâna trecută, care astăzi au fost anulate.

Pe de altă parte, presa locală scrie că la scurt timp după ce PDM a anunţat că se retrage de la guvernare, de pe aeroportul din Chişinău au decolat mai multe avioane private, dar şi charter cu destinaţiile Moscova, Odessa şi Londra. La bordul lor s-ar afla membri ai PDM.

Premierul în exercițiu al Republicii Moldova, Maia Sandu, a promis, în prima declarație după ce Partidul Democrat a plecat de la putere, că toate persoanele vinovate de criza în care s-a aflat ţara în ultimele zile vor fi pedepsite conform legii, în frunte cu Vladimir Plahotniuc.

De altfel, acesta din urmă a părăsit țara pentru câteva zile. Potrivit unui comunicat, motivul este pentru a-și întâlni familia. Biroul de presă al PDM nu a specificat în ce țară a plecat Plahotniuc, însă Unimedia notează că acesta are doi copii care locuiesc în Elveția, unde liderul PDM deține și o vilă, pe malul lacului Geneva.

 

blank