Featured, International

In Olanda, relaxarea nu dă roade. Se inmulțesc cazurile de coronavirus

În plină pandemie de coronavirus, economia Italiei, Spaniei, Germaniei sau Olandei e în colaps fără muncitorii din România.

Românii se întorc la muncă în plină pandemie
În aceste condiții, țările fac apel disperat la România să le permită „sezonierilor” să muncească în agricultura din străinătate. De asemenea, oamenii își asumă un risc atunci când aleg, de bunăvoie, să se întoarcă în zonele roșii ale Europei, pentru a câștiga câteva sute de euro.

În primul rând, problema o reprezintă lipsa zborurilor între România și Olanda, de exemplu, astfel că afaceriștii disperați trimit avioane private după muncitori și îi transportă fără a respecta nicio regulă.

Situația a fost remarcată de presa din Olanda și preluată de ziarul Libertatea.

„De patru ori pe zi, la Eindhoven aterizează zboruri cu români și cu unguri. Avionul pe care l-am văzut noi a fost plin și, cu siguranță, nu s-a respectat distanțarea socială impusă de autorități, de 1,5 metri între pasageri. Nici un filtru nu există la aeroport.

Urcați în microbuze, oamenii merg înghesuiți de la o oră și jumătate până la 5 ore! Nu toți se opresc doar în Olanda. Unii ajung în Germania, alții – în Belgia. Așa vin culegătorii de sparanghel pe aeroportul din Eindhoven”, punctează jurnaliștii olandezi.

Oamenii sunt transportați în condiții extrem de proaste, pentru că nu au altă sursă de venit. Conform surselor din Olanda, muncitorii sunt transportați cu avioane din Cluj-Napoca spre Olanda, după care iau drumul Belgiei sau al Germaniei.

Italienii anunțau zilele trecute că fără cei 100.000 de muncitori sezonieri din Italia (25% din total), agricultura ar putea suferi un șoc iremediabil în Peninsulă.

Autoritățile locale s-au autosesizat în urma materialelor apărute în presa din Olanda și au asigurat că vor monitoriza extrem de atent situația, pentru a nu crea noi focare de coronavirus COVID-19.

 

blank