Actualitate, Featured

In faţa unui pericol, ne cedăm drepturile şi libertăţile în mâna autorităţilor

In fața unui pericol, ne cedăm drepturile și libertățile în mâna autorităților: Cei de acum o sută de ani au trecut prin gripa spaniolă fără să se automanipuleze în direcţia panicii. Veţi spune că, dacă ar fi avut internet, nu ar fi trecut prin tragedia aceea cu atâta demnitate. Şi voi aproba acest gând, constatând, totodată, că hipercomunicarea nu aduce o substanţă mai virtuoasă a comunicării noastre. Dimpotrivă, pare că e ceva vicios chiar şi în speranţa că putem învinge orice boală. E ceva ce ne face neatenţi la cele spirituale, la destin, de pildă.

Andrei Pleşu a citat recent un fragment important dintr-o carte a unui teolog care, încă din 1947, atrăgea atenţia că avem o credinţă de tip magic. Una care se consideră ruptă de obligaţia cunoaşterii neteoretice. Una care nu mai vrea să cunoască prin păţaniile vieţii. Teoriile conspiraţiei sunt reflexe teoretice, cum le spune şi numele. Rămaşi faţă în faţă cu sufletele noastre, am fugit către acest fel de teoretic, în loc să privim în abisul din noi. Apoi am inventat divertismentul la domiciliu ca să fugim de una din feţele acestui abis. Plictisul, aşa numea Pascal faţa insuportabilă a întâlnirii cu noi înşine, cea care ne împinge în braţele divertismentelor.

In fața unui pericol, ne cedăm drepturile și libertățile în mâna autorităților Altfel spus, am aflat ceea ce ştiam deja. Nu avem o viaţă interioară liberă.

Am mai aflat cât de prompt cedăm drepturi şi libertăţi în mâinile autorităţilor atunci când stăm în faţa unui pericol major (nu contează cât de real). Zeul nostru adevărat pare a fi frica, la fel ca în vremea religiosului magic.

Am mai aflat că ne temem şi de necunoscutul tehnologic aidoma felului în care ne temeam cândva de fulgere.

De asemenea, capacitatea noastră de a politiza orice este mai mare decât am bănuit, dar acum am aflat cum panica poate face cărţile jocului economico-financiar, de vreme ce China a dat cea mai mare lovitură de bursă din istorie la începutul crizei sale epidemice (2000 de miliarde de dolari).

Începem să aflăm că există o oligarhie globalistă cu mare putere de cercetare ştiinţifică şi de influenţare economică şi politică a statelor (o realitate mult mai veche, în fapt).

In fața unui pericol SARS-CoV 2 nu conduce către o nouă ordine globală, dar o face mai transparentă pe aceea deja instalată: economico-financiarul ar avea nevoie de cadre de tip constituţional dacă nu vrem ca în viitor nişte grupuri private de interese să conducă lumea în chip nedemocratic.

Pare acum că aceste grupuri au abandonat SUA ca agent statal al globalizării şi au transferat Chinei acest rol. SUA şi-au pierdut poziţia (pe care au preluat-o de la Imperiul Britanic) din pricina ascensiunii neaşteptate a naţionalismului republican odată cu alegerea lui Trump la Casa Albă. China nu mai exportă ideologie colectivistă, aşa că pare a fi de multă vreme concepută ca înlocuitor al poziţiei SUA.

In fața unui pericol ce poate urma ar arăta ca un nou Război Rece.

blank