Bolidul de lux Bugatti Centodieci este modelul comandat de starul lusitan, conform germanilor de la Bild. Doar 10 exemplare există în lume, iar Ronaldo a ținut cu orice preț să fie posesorul unuia dintre ele.

Bijuteria care ”îți taie respirația”
Vedeta lui Juventus deține deja două modele Bugatti: Chiron și Veyron Grand Sport Vitesse.

Centodieci are un motor W16, de 8 litri, și 1.600 de cai putere, cu 100 mai mulți decât Chiron.

Mașina ajunge la 100 km/oră în 2,4 secunde și atinge o viteză maximă limitată electronic la 400 km/oră.

Germanii de la Bild au contactat reprezentanții Bugatti pentru a confirma că Ronaldo a cumpărat un asemenea model, însă compania nu a vrut să comenteze zvonul.

Citeste si...  Irina Shayk, imagini compromiţătoare alături de un bărbat

Potrivit site-ului oficial Bugatti, Centodieci este o bijuterie care ”îți taie respirația”. ”Cele zece mașini ediție limitată se remarcă prin eleganța lor perfectă și frumusețea ca o sculptură, făcând Centodieci o adevărată operă de artă”, adaugă constructorul.