Actualitate, Featured

In Capitală, pe 29 iunie, caninculă și disconfort termic mare

Ziua de astăzi ne-aduce vreme foarte caldă, disconfort termic pe la câmpie și caninculă în sudul țării.

Aversele apar mai întâi la deal și la munte, apoi se extind în nord, vest și centru, iar maximele pleacă de la 28 de grade în Bucovina și în depresiuni și ating 35 de grade în sudul Olteniei și prin Muntenia.

Vedem cum va arată vremea în fiecare regiune și începem cu Bărăganul și Dobrogea. Pe aici, temperaturile continuă să crească și o să avem o amiază călduroasă, chiar caniculară în zona Bărăganului. Norii apar sporadic și atmosfera devine sufocantă după prânz.

Căldură mare găsim și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Se ating în jur de 34 de grade, la umbră și crește disconfortul termic. În zonele mai înalte vin și câteva reprize cu ploi zgomotoase, destul de abundente.

Și în nordul Moldovei și în Bucovina se face foarte cald. Ziua o să plouă pe la munte, dar pe seară și la noapte ploile vor veni pe suprafețe mari și pot aduce cantități însemnate de apă. Temperaturile vor urca până la 33 de grade

Vreme caldă avem și în nordul Transilvaniei și în Maramureș, însă pe aici maximele se opresc la 30 grade. O să plouă mai mult pe seară și după lăsarea nopții și vor fi averse consistente, cu descărcări electrice și rafale puternici de vânt.

În ținuturile vestice, căldura va fi astăzi greu de suportat. Maximele vor ajunge pe la 34 de grade, iar indicele temperatura-umezeală va depăși pragul critic, de 80 de unități.
Aversele apar și aici, îndeosebi în a doua parte a zilei, și vor lasă cantități mari de apă, în intervale scurte de timp.

În Transilvania avem vreme caldă, dar și multă instabilitate, îndeosebi seara și noaptea. Vorbim tot despre ploi torențiale, cu tunete, fulgere, vânt și grindină.

În Oltenia apar câteva reprize de ploaie, în zonele mai înalte, dar principala problemă va fi căldura. Astăzi, temperaturile ating pragul caniculei și atmosfera devine înăbușitoare.

caniculă sufocantă găsim și în sudul țării. Și aici se vor atinge 35 de grade la umbră, iar în regiunile deluroase vor fi ceva condiții de averse.

Vremea în București

În București se încălzește din nou foarte tare. Maxima ajunge pe la 34 de grade la umbră și crește disconfortul termic. Spre seară e posibil să apară o ploaie de scurtă durată, iar minima ajunge pe la 20 de grade.

Vremea la munte

La munte, găsim vreme caldă. Averse locale pe timpul zilei și instabilitate în creștere mai târziu. Ploile vin cu tunete, fulgere și vijelii, iar cel mai mult o să plouă în nordul Carpaților Orientali și Carpații Occidentali. S-ar putea să cadă chiar și 60 de litri de apă pe metru pătrat.

Vremea la mare

La mare, rămânem cu vremea frumoasă și va fi în continuare foarte cald. Disconfortul termic apare și aici. Prin stațiuni se ating 28…30 de grade, iar mai pe seară apar și câțiva nori de ploaie.

Vremea în următoarele zile

Astăzi avem o zi foarte caldă, cu atmosfera sufocantă pe la câmpie și caniculă în sudul țării. Vin și ceva averse, mai întâi la deal și la munte, apoi pe zone mari din vest, nord și centru. Vor fi și ploi torențiale, cantități mari de apă, condiții de grindină și vijelii.

Mâine avem încă o amiază caniculară, cu disconfort ridicat, în sud și în sud-est. Căldura se mai domolește, însă, în celelalte zone, iar prin nord, centru, în ținuturile estice și la munte vor fi perioade cu averse zdravene și instabilitate.

Miercuri, vremea caninculă cuprinde aproape toată tare, iar în sud și sud-est avem, din nou, caniculă și multă zăpușeala. În zonele de munte, spre seară, apar câțiva nori de ploaie.

Joi ne-așteaptă încă o zi de caniculă, cu disconfort ridicat și caninculă în ținuturile sudice. Seara, în vest, nord-vest și la munte se întorc aversele, dar până atunci avem soare arzător și maxime de la 30 la 36 de grade.

 

blank