Featured, Social

In Argeș, un autoturism a facut accident cu un…dric şi a proiectat mortul intr-un gard

Un autoturism a intrat, vineri, într-un cortegiu funerar, în localitatea Davidești, din județul Argeș. Două persoane au fost rănite, una dintre ele fiind chiar șoferul dricului, care a fost transportat la spital.

Accidentul a avut loc vineri în satul Voroveni, din comuna Davidești, județul Argeș, unde un autoturism a lovit un cortegiu funerar. Mai exact, a fost tamponat dricul în care se afla un coșgiuc. Acesta era gol, șoferul dricului deplasându-se către locuința răposatului, potrivit ziarulargesul.ro. Dricul a fost proiectat într-un gard și a lovit și un transformator electric.

ISU Argeș a intervenit cu o autospecială și un echipaj SMURD. În urma accidentului, două persoane au fost rănite.

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei victime care a suferit un atac de panică, dar și unui bărbat de 68 de ani, șofer al dricului, care a acuzat dureri la nivelul toracelui și a fost transportat la spital.

Potrivit reprezentanților ISU Argeș, pentru că a fost lovit și un transformator de electricitate, a fost solicitată intervenția unui echipaj specializat la fața locului.

blank