Procurorul Camelia Sutiman, şeful Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul General (PICCJ), a respins plângerea formulată de senatorul PSD Gabriela Vrânceanu Firea, faţă de ordonanţa colegei sale, procurorul Adina Petrescu, prin care a fost suspendată urmărirea penală împotriva lui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj, pe motiv de imunitate prezidenţială. Decizia procuroarei Camelia Sutiman era de aşteptat. Ar fi fost o adevărată bombă şi un act de nesupunere al Parchetului General faţă de Traian Băsescu, dacă s-ar fi hotărât altfel, scrie Lumea Justiţiei.
Vorbind despre “imunitatea de drept procedural”, Camelia Sutiman a decretat că orice infracţiune comisă de preşedinte, cu excepţia celei de înaltă trădare, intră sub incidenţa imunităţii. Iată ce se precizează în ordonanţa Cameliei Sutiman: “Imunitatea a fost definită ca o formă de protecţie a Preşedintelui României împotriva oricărei presiuni, abuzuri şi procese şicanatorii împotriva sa în exercitarea mandatului, având drept scop garantarea libertăţii de exprimare şi protejarea împotriva urmăririlor judiciare abuzive. Imunitatea Preşedintelui îl scuteşte pe acesta de răspundere juridică de orice fel, pe perioada exercitării mandatului, pentru fapte săvarşite în această perioadă, cu excepţia răspunderii politice prevăzute de art. 95 din Constituţie – posibilitatea de a fi suspendat – şi a celei penale prevăzute de art. 96 din Constituţie – posibilitatea de a fi pus sub acuzare pentru înaltă trădare.
Cele două măsuri pe care le poate lua Parlamentul (suspendare şi punere sub acuzare) echivalează cu ridicarea imunităţii pentru Preşedinte, care nu poate răspunde juridic, în perioada exercitării mandatului, decât pentru faptele de înaltă trădare. În acest caz, punerea sub acuzare poate fi hotărâtă de Camera Deputaţilor şi Senat. (…) Textul constituţional nu este la fel de explicit precum cel privind imunitatea parlamentarilor (…) în ceea ce îl priveşte pe preşedinte, se aplică numai lipsa răspunderii juridice pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, întrucât preşedintele nu votează în activitatea specifică funcţiei pe care o îndeplineşte. (…) Imunitatea procedurală – art.84 alin. (2) teza I din Constituţie – este aplicabilă în cazul tuturor infracţiunilor care ar putea fi săvârşite şi împiedică orice act procesual şi procedural, iar nu doar măsurile procesuale prevăzute expres de art.72 alin. (2) şi (3) din Constituţie, care nu pot fi exercitate în considerarea existenţei imunităţii procedurale. Intră sub incidenţă imunităţii orice infracţiune, cu excepţia infracţiunii de înaltă trădare, pentru care Constituţia reglementează distinct procedura punerii sub acuzare”.
Şantajul şi ameninţarea, acoperite de dreptul la liberă exprimare
În acelaşi document, procuroarea Camelia Sutiman afirmă că, în contextul imunităţii, nu se poate reţine că opiniile publice exprimate de Traian Băsescu în forme care dovedesc lipsa de respect faţă de partenerii politici constituie fapte grave de încălcare a Constituţiei. În final, Camelia Sutiman a concluzionat că singura protecţie absolută pe care imunitate funcţională o asigură Preşedintelui României este cea legată de exprimare, în timpul mandatului, a opiniilor politice: “Preşedintele României se bucură de imunitate în condiţiile art. 72 alin (1), adică pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului. (…) Cu toate acestea, neputând reţine că opiniile publice exprimate în forme care dovedesc lipsa de respect faţă de partenerii politici constituie fapte grave de încălcare a Constituţiei, Curtea Constituţională reafirmă convingerea că raporturile instituţionale între participanţi la viaţă publică trebuie să se desfăşoare în forme civilzate pentru a se asigura şi pe această cale promovarea valorilor supreme consacrate şi garantate prin art. 1 din Legea fundamentală.
Tot în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a considerat că “opiniile, judecăţiile de valoare sau afirmaţiile titularului unui mandat de demnitate publică – aşa cum este preşedintele României, autoritate publică unipersonală, ori cum este conducătorul unei autorităţi publice – referitoare la alte autorităţi publice (…) rămân în cadrul limitelor libertăţii de exprimare a opiniilor politice, cu îngrădirile prevăzute de art. 30 alin.(6) şi (7) din Constituţie”.