Doi migranţi au fost descoperiţi morţi, îngheţaţi de frig, sâmbătă seara, în sud-estul Bulgariei, în apropiere de frontiera turcă, iar tovarăşii lor de drum au fost spitalizaţi, dintre care doi se aflau în stare gravă, au anunţat duminică surse ministeriale şi spitaliceşti, relatează AFP.

„Două femei au decedat, una tânără şi cealaltă de vârstă adultă. Vameşii noştri le-au dus în braţe pentru a le încălzi, dar s-a ajuns aici (la deces), din cauza frigului”, a declarat la postul de televiziune bTV ministrul de interne Rumiana Bacivarova. Una dintre victime avea între 14 şi 16 ani, iar cealaltă între 30 şi 40 de ani, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne bulgar.

Victimele făceau parte dintr-un grup de 19 migranţi ilegali pe care poliţia i-a descoperit în regiunea muntoasă Malko Târnovo, acoperită de zăpadă. Deocamdată nu se cunoaşte naţionalitatea celor 19 migranţi. Supravieţuitorii, între care 11 copii cu vârste cuprinse între 4 şi 16 ani, şi care aveau degerături, au fost spitalizaţi în Burgas, a anunţat purtătorul de cuvânt al spitalului pentru agenţia Focus. Doi adulţi se află la terapie intensivă, a adăugat acesta.

Citeste si...  Una dintre cele mai mari bănci din lume dă SEMNALUL: România a ajuns cea mai bogată țară din Est. Românii, mai bogați decât ungurii

În zilele de 20 şi 23 ianuarie, doi bărbaţi, despre care se crede că erau migranţi, au fost găsiţi morţi în apropierea frontierei bulgaro-sârbe. Cei doi încercaseră să plece din Bulgaria, a anunţat la acea vreme înaltul comisariat al ONU pentru refugiaţi (UNHCR).

Circa 30.000 de migranţi, în principal refugiaţi din Siria, Irak şi Afganistan, s-au înregistrat în Bulgaria pe parcursul anului 2015. Alţii traversează ilegal Bulgaria pentru a nu fi nevoiţi să se înregistreze în această ţară unde, implicit, ar fi obligaţi să rămână, potrivit normelor europene privind acordarea de azil.