Actualitate, Featured

Ilie Năstase, supărat că ramâne fară decorații, îi atacă pe Băsescu și Iohannis

Prezenţa fostului Premier al României, Adrian Năstase, la recepţia de la Cotroceni, dedicată Zilei de 1 decembrie a declanşat un scandal neaşteptat de mare. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că îi va retrage lui Adrian Năstase Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce, acordat în 2002.

Şi că la fel va proceda şi cu decoraţiile altor condamnaţi, conform legii, după cum anunţă un post Tv Între cei cu condamnări este şi Ilie Năstase, fostul mare tenisman, condamnat acum un an şi jumătate.

Totuşi, Ilie Năstase nu va avea de suferit după anunţul făcut iniţial de preşedintele Klaus Iohannis. Administraţia Prezidenţială a emis astăzi un comunicat în care sunt făcute publice numele celor cărora li se retrag distincţiile, iar între acestea nu se află şi cel al lui Ilie Năstase:

COMUNICATUL EMIS DE ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 11 decembrie a.c., decretele privind retragerea decorațiilor domnului Adrian Năstase, domnului Bucur Gheorghe, domnului Mitrea Miron Tudor, domnului Mucea Dorinel Mihai, domnului Mencinicopschi Gheorghe, domnului Cuteanu Emilian, domnului Severin Adrian, domnului Voiculescu Dan, domnului Manţog Ionel, domnului Muntean Mircia, domnului Anghel Gh. Cristian și doamnei Jianu Irina Paula”.

Ilie Năstase i-a atacat dur pe Traian Băsescu şi Klaus Iohannis după ce a aflat că i se va retrage decoraţia
„Nu mă miră, suntem în România. Tovaraşul Iohannis are nevoie de publicitate. Eu nu înţeleg de ce nu a făcut-o până acum? Eu am decoraţia de la Ceauşescu, de la Iliescu, o am de la Constantinescu şi, din păcate, o am şi de la el. S-au trezit acum, nu ştiu unde vor să ajungă.

Am o decoratie de la Sarkozy care era preşedintele de onoare al Franţei, sper că nu o sa dea aceeaşi lege idioată pe care vrea să o dea el sau care există în România. Sunt jocuri idioate de ale lor. Ei nu merită. Aţi văzut ce s-a întâmplat când a luat Iohannis conducerea prima dată? Băsescu i-a dat cea mai mare distincţie a Romaniei lui Iohannis şi invers, Iohannis lui Băsescu. Ei de ce le-au luat? Merită treaba asta?

Eu sunt mai român ca el. După nume şi sunt mai român. Nu trebuie să îmi pun mâna la piept ca el ca să reprezint România cum am reprezentat-o. Mi-am rupt picioarele în toată lumea şi acum îmi ia el mie decoraţia pentru cş am bşut puţin mai mult? Dacă mie mi-a dat 2 ani şi 10 luni, lui Băsescu ce trebuia? Să îi dea 100 de ani?!

Era beat în faţa poliţiei. Mergea beat cu poliţia în faţă, nu se judecă fair-play în ţara asta. Poliţia care m-a oprit pe mine pentru 3 pahare in plus, îl însoţea pe Băsescu. Mie mi-au pus cătuşele, iar în spatele lui Băsescu era SPP-ul. A avut curaj vreunul din măgarii ăia să spună: „Domnule Preşedinte, vă conduc eu maşina, aţi băut, nu aveţi voie”, a declarat Ilie Năstase la Pro X.

Ce a spus Klaus Iohannis despre retragerea decoraţiilor
„Pot să spun chiar că am decis să retrag toate decorațiile tuturor celor care au condamnări penale și se încadrează în prevederile legii care prevede procedură de retragere a ordinelor naționale. Am demarat efectiv această acțiune și ea va fi finalizată în foarte scurt timp și veți primi lista decretelor prin care retrag aceste ordine”, a declarat preşedintele României, Klaus Iohannis, conform digi24.ro.

De ce a fost condamnat Ilie Năstase
Ilie Năstase a fost condamnat la 9 luni și 10 zile de închisoare, însă pedeapsa este una cu amânare a executării.

Incidentul pentru care Ilie Năstase a fost condamnat a avut loc la jumătatea anului 2018. Poliţiştii au blocat maşina fostului mare sportiv după un schimb de replici cu un agent rutier, chiar dacă acesta l-a somat să oprească şi i-a cerut să se legitimeze. Năstase a fost pus la pământ, imobilizat şi dus la secţia de poliţie.

La câteva ore distanță, Năstase a fost prins din nou în trafic, în timp ce făcea un viraj la stânga, peste linia continuă, în timp ce se afla pe un scuter, fără a avea dreptul de a conduce. Pentru această infracțiune, Năstase a fost amendat cu încă 1.305 lei şi 6 puncte de penalizare.

 

blank