Featured, Ultima Ora

Iată unde ar putea ajunge maimuța fugară și cine ar putea fi stăpanul ei

Poliția caută stăpânul maimuței care s-a plimbat în voie mai multe zile prin București. Acesta riscă o amendă de cel puțin 30.000 de lei, pentru că nu avea voie să ţină acasă o sălbăticiune. În paralel, animalul şi-a pierdut porţia de libertate. Maimuța care a hoinărit prin Capitală va ajunge la o grădină zoologică.

Maimuța care a hoinărit prin București, un mascul din specia MACAC, în vârstă de 3 ani, se află acum în carantină la Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice Visul Luanei.

Oana Vasiliu, medic veterinar la CSRAS Visul Luanei: Din punct de vedere clinic, starea animalului este bună, nu am observat nicio patologie, animalul pare să fi fost sănătos. În schimb, este foarte, foarte stresat. Nu a mâncat ieri din cauza stresului, transportului, anesteziei. Nu avem nicio informație despre viața ei dinainte, noi sperăm să se adapteze pe viitor.

Maimuța va rămâne în centru aproximativ 30 de zile, timp în care îi vor fi făcute mai multe analize medicale. În paralel, se caută o grădină zoologică pentru găzduirea sa pe viitor.

Cătălina Trănescu, purtător de cuvânt ASPA: Maimuța nu poate rămâne nici aici, la centrul Visul Luanei, deoarece spațiul este limitat aici. Nici în centrele ASPA care nu sunt autorizate sanitar-veterinar pentru deținerea unui animal exotic nu se poate face adăpostirea.

Dragoș Romănescu, purtător de cuvânt Poliția Capitalei: În cauză, încercăm să identificăm persoanele care ar fi deținut această primată. Persoana riscă o pedeapsă cu închisoarea de la trei luni la un an sau amendă penală de la 30 de mii de lei la 60 de mii de lei.

Maimuța s-a plimbat în voie mai multe zile prin sectorul 5 al Capitalei, a mâncat nuci și banane și nu a fost deloc agresivă cu persoanele pe care le-a întâlnit, comportament care sugerează că este obișnuită cu prezența omului.

Legislația privind deținerea animalelor sălbatice nu e clară
Oana Vasiliu, medic veterinar la CSRAS Visul Luanei: Majoritatea animalelor de genul acesta aduse în România au fost aduse când erau pui pentru a fi crescute, de obicei, în apartament sau în casele oamenilor, pentru că sunt drăguțe, pentru că na, toată lumea le îmbracă cu diferite chestii. Cel mai probabil asta a fost și povestea ei.

În momentul de față, poliția încearcă să afle a cui este maimuța. S-a deschis chiar și un dosar penal. Conform informațiilor Digi24, animalul i-ar aparține lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru. Nu ar fi prima dată când numele său apare într-un scandal legat de deținerea animalelor sălbatice. În februarie 2013, autoritățile au ridicat de pe proprietatea sa patru lei și doi urși.

Legislația privind deținerea animalelor sălbatice nu e clară. Pe de o parte, o persoană poate avea un astfel de animal în baza unui certificat. Pe de altă parte, potrivit legii, putem deține animale sălbatice temporar dacă ele sunt rănite și au nevoie de îngrijiri medicale și doar cu acordul autorităților.

Tudor-Tim Ionescu, consilier general PMB: În România este o infracțiune să deții animale exotice, pentru că nu sunt adaptate acestui habitat. Ele pot să fie în locuri special amenajate, cu experți, precum grădina zoologică, dar sub nicio formă la persoane fizice.

Cristian Trupină, comisar, Garda Națională de Mediu: Conform legislației de mediu, nu vorbesc de altă legislație, în anumite condiții pot fi deținute aceste animale. Deținerea se poate cu un permis CITES. Permisele CITES, atenție!, sunt eliberate de către Autoritatea de Management, nu suntem noi. Noi doar controlăm legalitatea deținerii.

În România, traficul ilegal cu animale sălbatice este o problemă greu de combătut. La o simplă căutare pe internet, am găsit de vânzare două exemplare de maimuță capucin.
bucuresti , zoo, maimuta, visul luanei, macat

blank