Printre obiectele lăsate moştenire generaţiilor viitoare de celebra disidentă anticomunistă Doina Cornea se numără şi o păpuşă. Mânuită cu măiestrie de Doina Cornea, păpuşa a reuşit să dea glas nedreptăţilor la care erau supuşi românii înainte de 1989.

Fost asistent univesitar la catedra de limba franceză din cadrul Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, publicist şi traducător, Doina Cornea (1989-2018) a criticat regimul Ceauşescu, devenind un simbol al luptei anticomuniste. „Curajul Doinei Cornea a fost acela de a intra, în mod public, în dialog cu Nicolae Ceauşescu, adică tocmai cu persoana care, reprezentând comunismul, era un simbol al dialogului imposibil”, conform iiccmer.ro.

Şi cum a reuşit? Înfrângându-şi frica. „M-am străduit, realmente, să trăiesc ca şi cum frica nu ar exista, chiar dacă am resimţit-o destul de des. Trebuie să rămânem liberi, să nu devenim robi ai fricii. Adevărul este că toţi aceşti ani au reprezentat pentru mine un bun exerciţiu, în fond. Mi-am spus: trebuie să trăiesc ca şi cum Securitatea nu ar exista”, mărturisea Doina Cornea, într-un interviu, acum 10 ani.

Primii muguri ai disidenţei Doinei Cornea au apărut în 1965, după ce se întorsese dintr-o vizită în Franţa unde remarcase libertatea de opinie a tinerilor care îl criticau pe generalul Charles de Gaulle. „Mi-am dat seama că noi trăim ca nişte viermi aici, ne lăsăm striviţi”, afirma, cuprinsă de revoltă, Doina Cornea. I-a fost ruşine de lipsa de reacţie la constrângerile din România comunistă, iar această ruşine a făcut-o, puţin câte puţin, să acţioneze, conform propriilor mărturisiri.

În 1980 îşi începe disidenţa confecţionând manual şi distribuind în clandestinitate volumul „Încercarea labirintului”, de Mircea Eliade, pentru ca mai târziu să o regăsim în arest la domiciliu. „Fusesem bătută de miliţianul de la poartă, trântită pe jos, izbită cu picioarele. Şchiopătam, respiram greu. La trei zile după bătaie, securiştii mi-au dat voie să ies din casă pentru a merge la medic. Am încercat la un cabinet medical din apropiere, destinat sportivilor. M-a primit doctorul Duma. Nu ne cunoşteam. Ulterior am aflat că şi-a dat seama cine eram. M-a examinat şi mi-a dat o idee excelentă: . Acolo, m-a examinat dr. Petru Moşoigo. Mi-a eliberat un certificat medical foarte amănunţit, măsurând fiecare contuzie: hematom, coapsa stângă: 16/9 cm; hematom, braţul stâng: 5/4 cm, şi aşa mai departe, vreo şaisprezece poziţii. Certificatul a ajuns în Occident. Numai aşa puteam rezista”, afirma Doina Cornea, în volumul „Faţa nevăzută a lucrurilor. Dialoguri cu Rodica Palade”.

În 1982 trimite prima scrisoare de protest la postul de radio Europa Liberă, interzis, dar ascultat clandestin în România, în care vorbea despre situaţia din România la acea vreme. Doina Cornea atrăgea atenţia că românii au devenit „un popor hrănit doar cu lozinci reducţioniste, stereotipe, omogenizante şi care înăbuşă, prin frecvenţa lor obsedantă, orice deschidere spre adevăr, spre înnoire, spre creaţie”, aşa cum reiese din scrisoarea republicată în volumul Doina Cornea, Puterea fragilităţii, apărut la editura Humanitas în 2019.

Redăm integral conţinutul scrisorii:

„Scrisoare către cei care n-au încetat să gândească

Prin dumneavoastră, mă adresez tuturor celor care mai vor să gândească în ţara aceasta, oamenilor de bună-credinţă care doresc să contribuie, prin efortul lor, la stăvilirea prăbuşirii care ne ameninţă. Am convingerea că nici un efort, cât de infim ar părea, nu este zadarnic şi sper că scrisoarea mea poate fi un prilej de reflecţie.

Greutăţile care s-au abătut asupra noastră m-au făcut să meditez asupra cauzelor mai adânci care le-au provocat. În emisiunile dumneavoastră invocaţi de cele mai multe ori cauzele imediate, de pildă o economie greşit concepută, centralizarea excesivă a puterii, în ultimă instanţă sistemul nostru economico-social atât de rigid. Eu, trăind aici, ca profesoară, întrezăresc o cauză mult mai generală şi mai adâncă a acestei catastrofe: este vorba de devalorizarea culturală şi spirituală a societăţii noastre, în urma impunerii unei ideologii reducţioniste, sterilizante. Mă întreb cum s-a putut ajunge aici, mă întreb, mai ales, dacă nu cumva fiecare dintre noi, indivizi mărunţi şi neînsemnaţi, nu are şi el o vină în toate acestea. Dacă ne privim bine, până în adâncul sufletului, nu vom găsi oare atâtea compromisuri încheiate, atâtea neadevăruri acceptate şi difuzate?

O elită purtătoare de cultură şi de tradiţie intelectuală a fost de la început brutal suprimată. Consecinţele acestei crime (comisă în anii ’50, dar şi în continuare, sub forme mai atenuate) faţă de poporul nostru se fac simţite acum din ce în ce mai mult. Cât despre poporul însuşi, lipsit de modelul spiritual pe care i-l oferea elita de altădată, dislocat de la locul lui de baştină datorită nefireştilor schimbări economico-sociale, şi-a pierdut de mult conştiinţa şi tradiţia păturii sociale căreia îi aparţinea. Ţăranii noştri, purtători de valori latente, au devenit dezrădăcinaţii de la periferia oraşelor. Muncitorii au fost ei înşişi slăbiţi, în calitatea lor de clasă, de această invazie eterogenă. Intelectualii, recrutaţi la repezeală în funcţie de criterii politice, fără studii solide şi fără tradiţie, sunt incapabili să constituie un model spiritual. Datorită înlesnirilor nemeritate care stau la baza ascensiunii lor, ei acceptă pactul compromisurilor. Tradiţia veche – sau ce a mai rămas din ea – este înecată în această confuzie generală.

Am devenit un popor fără o scară de valori morale şi spirituale. Un popor hrănit doar cu lozinci reducţioniste, stereotipe, omogenizante şi care înăbuşă, prin frecvenţa lor obsedantă, orice deschidere spre adevăr, spre înnoire, spre creaţie. Cred că acest proces de secătuire spirituală stă la baza tuturor neajunsurilor pe care le trăim, căci, prin forţa lucrurilor, societatea decade când indivizii se degradează, când indivizii îşi pierd spiritualitatea.

Noi, intelectualii de azi, asistăm pasivi la o regretabilă pervertire a conştiinţelor. Simţim cu toţii cum valorile morale veritabile sunt discreditate şi nu ne împotrivim: solidaritate umană, dragoste de muncă, cinste, curaj, demnitate au devenit vorbe goale. Noţiuni ca patriotismul, libertatea şi independenţa naţională servesc acum numai la trădarea istoriei şi la distrugerea sentimentului patriotic. Locul valorilor morale a fost luat de valorile materiale. Majoritatea concetăţenilor noştri, indiferent de categoria lor socială, nu mai cred decât în situaţie, bani, relaţii şi confort. Rupţi de un adevăr interior, spre care şcoala şi familia au fost incapabile să-i ghideze, ei cad pradă lăcomiei şi totodată fricii de a nu şi-o putea satisface.

Dacă vrem să depăşim această tragică situaţie, se impune o întoarcere spre spiritual –valoare maximă, generatoare de inteligenţă, de etică şi de cultură, de libertate şi de responsabilitate. Numai un astfel de climat ar putea favoriza apariţia unei noi elite intelectuale. La formarea inteligenţei de mâine, noi, educatorii, avem un rol de primă importanţă. Totodată suntem responsabili de etica şi de spiritualitatea acestui popor. Să nu uităm că fiecare atitudine spirituală individuală contează în mersul istoriei. Să încetăm de a mai forma un tineret infirm: servil, lipsit de curaj şi de personalitate, interesat şi gata pregătit (încă din grădiniţă!) pentru cele mai cumplite compromisuri! Să nu-l mai expunem, zilnic, prin laşitatea noastră, la atitudini oportuniste şi ipocrite! Prin atitudinea noastră de conformism total şi de excesivă prudenţă (deseori nejustificată!) contribuim, zi de zi, la debilitarea morală a neamului nostru”.

Citeste si...  Libby Powell arată cum se lucrează un corp în sala de fitness. Arată demențial

A vrut să o dea anonimă, dar i-a fost citit numele pe post

Crezând că Doina Cornea este un pseudonim, redactorii Europei Libere i-au dat numele pe post, ceea ce a declanşat hărţuirea ei de către Securitate. „Mi-era frică şi n-am semnat acea scrisoare. Speram că va trece anonimă.

Dar, exprimându-mă cumva ciudat, am tras o linie, după ce s-a terminat textul, şi-am scris: «Pentru Europa Liberă, Doina Cornea, asistentă, Facultatea de Filologie, Cluj». Or, domnul Vlad Georgescu (directorul postului de radio între 1983 şi 1988 − n.r.) a înţeles că este un pseudonim pentru Europa Liberă şi a citit exact ce era – «Hai să-i zicem Doina Cornea…». Eram în concediu cu soţul meu, am dus aparatul de radio şi am vrut să ascultăm amândoi textul, la emisiunea «De vorbă cu ascultătorii».

Voiam să-l întreb – «Ţi-a plăcut?», şi pe urmă să-i spun cine l-a scris.

Şi, când am auzit, am îngheţat de frică. Primul cuvânt pe care i l-am spus soţului meu a fost − «Şi-acum ce ne facem?». Şi zice − «Hai să ne plimbăm, şi-o să vedem ce ne facem»”, a povestit Doina Cornea într-un interviu acordat Luciei Hossu-Longin pentru documentarul „Memorialul durerii”, difuzat de TVR.

În 1983 a fost dată afară de la Universitate, dar Doina Cornea a continuat să protesteze. Până în 1989, a reuşit să trimită 31 de texte de protest la Europa Liberă, iar împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Braşov, care s-au revoltat împotriva regimului Ceauşescu la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestaţi pentru 5 săptămâni (noiembrie-decembrie 1987).

În iulie 1988, Doina Cornea i-a trimis o scrisoare deschisă lui Ceauşescu, în calitatea lui de preşedinte al Consiliului de Stat, afirmând necesitatea unor reforme. Tot în această perioadă l-a întâlnit pe jurnalistul belgian Josy Dubié (realizatorul filmului „Dezastrul roşu”), căruia a avut ocazia să-i împărtăşească opiniile ei despre realităţile din România comunistă şi să-i dea o păpuşă în al cărei corp era ascunsă o altă scrisoare ce va fi citită la Radio Europa Liberă, în ziua de 23 august 1988.

Jurnalistul Emil Hurezeanu, fost redactor la postul de radio Europa Liberă înainte de 1989, a povestit cum a fost căutat, în 1988, în redacţia de la Munchen a postului, chiar de Josy Dubie.

„O după-amiază de august. 1988. Sâmbătă. În redacţia Europei Libere eram între puţinii redactori de serviciu. De la recepţia postului sunt anunţat că un jurnalist belgian caută un jurnalist român. Cobor în hol şi dau cu ochii de un roşcovan mai în vârstă, sau, poate, eu eram mai tânăr atunci, şi de o blonduţă frumuşică, amândoi în pantaloni scurţi. (..) Omul se prezintă repede. Josy Dubie, jurnalist de televiziune la Bruxelles, în Belgia, şi colega lui, producătoare, al cărei nume l-am uitat mai repede (…). Se-ntorceau din România, după o lună de pseudoturism, la mare, la munte, prin oraşe şi sate. De fapt, au filmat, pe ascuns, un început de reportaj despre România lui Ceauşescu, deja inaccesibilă pentru ziariştii occidentali descoperiţi. Mi-au spus că au un mesaj de la Doinea Cornea pentru Europa Liberă şi Liga Internaţională a Drepturilor Omului de la Paris. Mesajul, două scrisori scrise frumos şi minuscul, era ascuns într-una din acele păpuşi artizanale care se găseau la shopuri sau la fondul plastic”, a povestit Emil Hurezeanu la Digipedia, în noiembrie 2014.

Scrisoarea către Papa Ioan Paul al II-lea, scoasă tot printr-o păpuşă

La scurt timp, în septembrie 1988, i-a adresat, împreună cu alţi cinci intelectuali clujeni, o scrisoare deschisă Papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată şi de Radio Europa Liberă, prin care se solicita scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma (Biserica Greco-Catolică) din ilegalitate. Un exemplar al acestei scrisori a fost scos peste graniţă şi transmis suveranului Pontif tot cu ajutorul unei păpuşi, conform mărturiei Ariadnei Combes, fiica Doinei Cornea.

„Oricum, scrisoarea transmisă de Europa Liberă în 23 august, am ascultat-o împreună aici, iar eu am mai rămas cât am putut de mult, până la începutul şcolii. Mi-am dat seama că nu se va întâmpla nimic cât timp suntem aici, soţul meu, cu copiii şi cu mine. Şi apoi am plecat ducând scrisoarea către Papa. Am dus-o într-o păpuşă. Fetiţa mea, pe care aţi văzut-o avea 10 luni şi călătorea cu păpuşa cu scrisoarea, în patul de maşină”, a declarat Ariadna Combes, stabilită în Franţa, conform memorialsighet.ro.

Păpuşa a fost donată Memorialului Sighet de Doina Cornea, iar în 1993 a devenit subiectul unui scurtmetraj. Inspirat de povestea scrisorii din păpuşă, regizorul şi scenaristul Marius Şopterean a realizat un film de 15 minute intitulat „Păpuşa”. Filmul descrie o profesoară firavă din Cluj, îndepărtată de la facultate din pricina scrisorilor pe care le trimitea la Radio Europa Liberă.

Doina Cornea a fost arestată de Securitatea din Cluj după ce a susţinut revolta muncitorilor de la Braşov din 1987. Istoricul şi consilierul CNSAS Mihai Demetriade a dezvăluit un fragment din declaraţia luată Doinei Cornea la 19 decembrie 1987, în stare de arest:

„Subsemnata, Doina Cornea, fiica lui Iacob şi a Mariei, născută la Braşov, la data de 30 mai 1929, absolventă a Facultăţii de Filologie, pensionară, domiciliată (…), în legătură cu activitatea de răspândire a unor bilete cu următorul conţinut: «Solidaritate cu muncitorii braşoveni», declar următoarele:

Ideea răspândirii acestor bilete mi-a venit auzind ştirea, prin postul de radio «Europa Liberă», manifestaţiei de protest a muncitorilor de la uzinele Steagul Roşu din Braşov. Biletele le-am confecţionat din hârtie, pe care am scris cu o pensulă cu tuş violet. Ştirea am recepţionat-o prin postul de radio Europa Liberă în ziua de 17 noiembrie. Mă solidarizez cu muncitorii deoarece consider că o orânduire care pretinde a sluji interesele lor trebuie să se pună realmente în slujba celor ce muncesc, fără a-i supune la privaţiuni de hrană, căldură, lumină, îngrijiri medicale etc. şi de libertatea de a-şi exprima doleanţele şi gândurile. Aceasta nu mai ţine de politică, ci de apărarea celor mai elementare drepturi umane”.

În mai 2016, cu doi ani înainte să se stingă, Doina Cornea mărturisea într-un interviu acordat Revistei Sinteza: „Eu vă mulţumesc că aţi venit. Că lumea m-a uitat. Dar nu e nimic, că aşa e bine. Trebuie ca oamenii să ştie să şi uite, să se împace cu această uitare, că altfel nu merg treburile bine, nu merg în sensul în care dorim. Acum sunteţi tinerii care trebuie să veniţi după noi. Trebuie să faceţi ceva. Nu ştiu… Peste vreo câteva sute de ani va fi şi aici bine. (…)”.