Featured, Showbiz

Iata povestea lui Ester Peony artista care ne reprezinta la Eurovision

Romania o să fie reprezentanta la Eurovision 2019 de Ester Peony, aceasta castigand cele mai multe puncte din partea juriului, unul in premiera international. Melodia interpretată de ea „On a Sunday” i-a convins pe jurați.

Ester Alexandra Creţu, cunoscută profesional ca Ester Peony, este o cântăreaţă şi compozitoare de origine română. Pasiunea ei pentru muzică a apărut încă din copilărie, pe când locuia cu familia în Montreal, Canada. În 2014, Ester s-a făcut remarcată în mediul online prin înregistrarea unor cover-uri în stil propriu, fapt care i-a adus aprecierea internauţilor, dar şi piatra de temelie către semnarea unui contract cu o casă de discuri din România. Un an mai târziu, a debutat pe radio şi TV cu piesa „Sub aripa ta“ (feat. Vescan), care s-a bucurat de succes, clasându-se săptămâni la rând în topurile radiourilor şi posturilor TV de muzică din România. Totodată, începe să concerteze atât solo, cât şi în cadrul unui turneu organizat prin ţară alături de Puya, Vescan, Doddy şi Anastasia. În 2018 lansează primul EP, „Dig It“, unde Ester se numără printre principalii compozitori. Împreună cu Alexandru Şerbu şi Ioana Victoria Badea scrie „On a Sunday“ cu care se încrie în Selecţia Naţională Eurovision 2019. În prezent, Ester lucrează la primul ei album care va fi lansat în 2019.

„Vă mulţumesc! O să facem o treabă bună la Tel Aviv! Sunt extrem de emoţionată. A fost o mare încercare pentru mine”, au fost primele cuvinte ale câştigătoarei după încheierea voturilor. Ester Peony a câștigat cu piesa „On a Sunday” (65 de puncte), Bella Santiago cu „Army of Love” (50 de puncte) şi Laura Bretan cu „Dear Father” (48 de puncte) au fost primele trei piese în ordinea preferinţelor juriului, informează News.ro

În ultimul act al selecţiei naţionale Eurovision România au concurat, alături de Ester Peony, Linda Teodosiu cu piesa „Renegades”, Olivier Kaye – „Right now”, Laura Bretan cu „Dear father”, Teodora Dinu – „Skyscraper” , Claudiu Mirea – „We Are The Ones”, Aldo Bşaga – „Your journey”, Letitia Moisescu & Sensibil Balkan – „Daina”, Bella Santiago – „Army Of Love”, Trooper – „Destin”, Dya & Lucian Colareza – „Without You (Sin Ti)” şi Mirela Vaida – „Underground”.

Reprezentantul României la Eurovision a fost ales de un juriu format din Tali Eshkoli, Head of Event & Content Eurovision Song Contest 2019, Emmelie de Forest, laureata a ediţiei din 2013, Deban Aderemi şi William Lee Adams, jurnalişti şi influenceri, Şerban Cazan, Head of Production HaHaHa Production şi artistul Alex Calancea.

Reprezentanta Israelului, Netta Barzilai, cea care a câştigat Eurovision 2018, a susţinut un recital. La fel şi Inis Neziri, distinsă cu Marele Trofeu al Festivalului Internaţional Cerbul de Aur 2018, şi Emmelie de Forest, laureata Eurovision Song Contest 2013.

În ultimul act al selecţiei naţionale, punctajele obţinute prin televot au avut ponderea punctajului acordat de către un membru al juriului.

Publicul şi-a putut exprima votul trimiţând numărul de intrare în concurs al favoritului (01, 02, 03,…12), prin SMS, la numărul 1264 (tarif: 0.5 euro, TVA inclus), număr valabil în reţelele Digi Mobil, Orange, Telekom şi Vodafone, ori sunând la acelaşi număr de telefon – 1264 şi tastând numărul piesei favorite din concurs: 01, 02, 03… 12, cu acelaşi tarif (0.5 euro, TVA inclus / apel), valabil în reţelele Digi Mobil, Orange, Telekom şi Vodafone.

De pe un număr de telefon se poate vota o singura dată pentru fiecare piesă în parte. Liniile telefonice au fost deschise la semnalul „START VOT!” şi s-au închis la semnalul „STOP VOT!”.

Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai.

La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de ţări: Albania, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Macedonia, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina şi Marea Britanie.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa „Toy”.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion şi Johnny Logan.

blank