Este unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume. Așa spun despre construtia Transfăgărășanului publicații faimoase și emisiuni celebre în întreaga lume. Caravana Turist Acasă a ajuns pe șoseaua inaugurată în 1974 și pe care se poate circula doar 4 luni pe an.
Povestea adevarată a construcţiei Transfăgărășanului
In preasma Transfăgărășanului trebuie să ajungi măcar o dată în viață. Iar zicala nu este valabilă doar pentru turiștii din România.
Cristina Oprea, jurnalist: Suntem pe platoul de la Bâlea Lac și până aici am putut ajunge cu telecabina. Este de altfel și locul unde ni se aștern înaintea ochilor cele mai frumoase priveliști. Putem admira de aici frumusețea acestei șosele construită între 1970 și 1974 în întregime de militari ai armatei române. Pentru a se da în folosință acest drum absolut spectaculos s-au făcut sacrificii extraordinare și s-au pierdut chiar și vieți omenești.
La aproape cincizeci de ani de la începerea lucrărilor pe Transfăgărășan, își amintește ca și cum ar fi ieri povești cutremurătoare din acele vremuri colonelul în rezervă Ioan Potra. Doi ani a trudit, alături de regimentul său de vânători de munte, pe șantierul drumului dintre nori. Zi lumină, chit că viscolul le biciuia fețele și mâinile le înghețau pe cozile cazmalelor sau că suportau călduri toropitoare, fără nicio clipă de răgaz la umbră, mii de militari au muncit pe brânci pentru a da în folosință șoseaua care avea să devină cea mai cunoscută din țară.
Ioan Potra, colonel în rezervă: Se produceau niște explozii enorme, nu știu dacă se mai produc și în ziua de astazi, se mai folosesc aceste mijloace, se folosea azotat de amoniu, îngrașămantul ăla care-l pun oamenii pe câmp, azotat de armoniu amoniu amestecat cu motorină și băgat în el trotil. Se produce o explozie enormă, care disloca efectiv pereți întregi din Masivul Făgăraș. Și aceste bucăți de stâncă, mai mari, mai mici erau împrăștiate pe câțiva kilometri și, nu de puține ori, militarii au fost loviți și au decedat din cauza acestor explozii enorme.
În cei 47 de ani de carieră militară, povestește colonelul, nu a participat la nicio misiune mai grea decât construirea drumului care traversa munții Făgăraș.
Ioan Potra, colonel în rezervă: Toți brazii erau efectiv fără crengi, fără crengi, erau ca niște țăruși înfipți în pământ. Era o priveliște de groază. (…) cred că nu a fost în zadar sacrificiul acestor tineri băieți. Era o echipă specială acolo nu știe nimeni treaba aceasta care se ocupa cu transportul morților acasă la casele lor.
Un sacrificiu care a făcut posibil să ne lăudăm astăzi cu unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume.
Turistă: Suntem din Slovacia
Reporter: Cum ați aflat despre acest loc?
– De pe internet și am fost aici în urmă cu șase ani (…) este foarte frumos, natura este uimitoare.
Când traversează astăzi Transfăgărășanul, pe colonel nu-l încearcă amintiri frumoase. A pierdut mulți camarazi acolo. L-am întrebat dacă România ar mai putea construi o astfel de șosea acum. A oftat, și-a spus că deși tehnica a avansat atât de mult în ultima jumătate de secol, de la Revoluție încoace nu a văzut drumuri noi. Ci doar oameni care se laudă că au construit șosele.