Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii solicită Inspecţiei Judiciară să facă un control la Secţia pentru investigarea infracţiunilor în justiţie, pentru a verifica maniera în care sunt înregistrate şi prioritizate dosarele. Demersul ar viza-o direct pe procurorul şef adjunct Adina Florea, atât în ceea ce priveşte solicitarea de transmitere a dosarului Tel Drum de la DNA, cât şi în cazul plângerii formulate împotriva prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Procurorul Cristian Ban a cerut, joi, ca Inspecţia Judiciară să facă un control la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie, pentru a verifica modul de înregistrare, repartizare, precum şi prioritizarea soluţionării dosarelor de la data operaţionalizării secţiei până în data de 1 aprilie, pornind de la dosarul Tel Drum, de care se leagă şi numele lui Liviu Dragnea.

Magistraţii din CSM au constatat că, prin solicitarea repetată de preluare a dosarului Tel Drum, s-a adus atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor din cadrul Ministerului Public şi că a fost afectată independenţa procurorului DNA care instrumenta dosarul, potrivit ziare.com.

„Mă îngrijorează modul în care, în mod repetat, Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie a solicitat, de la o altă structură, în speţă de la DNA, în baza unui denunţ anonim, un dosar ultra-mediatizat, cunoscut de toţi ca dosarul Tel Drum”, a declarat joi procurorul Cristian Ban, la şedinţa Secţiei pentru procurori a CSM.

Citeste si...  Patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, suspectaţi de corupţie

Procurorul general Augustin Lazăr a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să verifice posibile abateri disciplinare comise de procurorul şef adjunct al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, Adina Florea, referitor la solicitarea de transmitere a dosarului Tel Drum de la DNA.

După ce ordinea de zi a şedinţei a fost suplimentată, secţia pentru procurori a CSM a hotărât să sesizeze Inspecţia Judiciară şi cu privire la respectarea dispozitiilor legale si regulamentare in inregistrarea si solutionarea dosarului care avea ca obiect plângerea formulată împotriva lui Frans Timmermans, prim vicepreşedinte al Comisiei Europene, potrivit aceleiaşi surse.

Procurorul Cristian Ban a opinat că sunt există unele suspciuni privind atât legalitatea înregistrării dosarului, cât şi a soluţiei.

Procurorul Adina Florea a deschis apoi a clasat o ancheta în care Timmermans era cercetat pentru abuz in serviciu, fals intelectual, comunicarea de informaţii false şi constituirea unui grup infracţional organizat, fără a fi clar, din punct de vedere juridic, dacă Sectia de investigare a infractiunilor din justitie are competenţa de a cerceta înalţi oficiali europeni.