Actualitate, Featured

Iată decizia Parchetului, după ce IPS Teodosie a împărtășit mai mulți copii cu aceeași lingurită

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus clasarea plângerii penale prin care Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, și alți doi preoți au fost acuzați de zădărnicirea combaterii bolilor.

Pe numele acestora a fost depusă o plâgere penală în luna martie, pentru că au împărtășit mai multe persoane cu aceeași linguriță.

”În urma cercetărilor, Parchetul a constatat că în evidența Direcției de Sănătate Publică Constanța nu au fost identificate cazuri de infectare cu noul coronavirus care ”să fi fost legate de oficierea slujbelor religioase” și nici nu au existat suspiciuni de infectare în rândul preoților din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului”, se arată în comunicatul transmis miercuri de Arhiepiscopia Tomisului.

”Măsurile au avut caracter de recomandare”

Totodată, Parchetul a mai constatat că infracțiunea prevăzută de Codul Penal nu a fost săvârșită de către reprezentanții Bisericii, întrucât aceștia nu au încălcat măsuri stabilite expres prin lege.

”În astfel de situații, analiza juridică prevede necesitatea existenței unor măsuri de prevenire sau combatere a bolii cu caracter imperativ și nu cu caracter de recomandare. Prin urmare, recomandările diverselor instituții nu pot constitui bază legală pentru încălcarea unui articol din Codul penal”, se mai precizează în comunicat.

Decizia procurorilor a fost luată pe 14 mai, ca urmare a plângerii penale formulate de ”Asociația pentru Libertatea de Conștiință”, prin reprezentantul legal Emil Moise.

ÎPS Teodosie, ironic la adresa jurnaliștilor

Și sâmbătă, la doar o zi după ce România a intrat în stare de alertă, Arhiepiscopul Tomisului a fost filmat în timp ce a împărtășit mai mulți copii cu aceeasi linguriță pe treptele din faţa Catedralei Sf. Petru şi Pavel din Constanţa.

În urma acestui moment, într-o predică ținută duminică, după Sfânta Liturghie, ÎPS Teodosie s-a arătat ironic față de prezența jurnaliștilor.

”Iată! Au venit cei din presă să mă vadă că împărtășesc! Ați venit degeaba! S-au împărtășit copiii! Și vă spun: s-au împărtășit în biserică! Dar tot vom împărtăși. Pentru că cel mai sfânt lucru este socotit acum ca o osândă, ca lucrul cel mai rău.”, a spus, în cuvântarea sa, ÎPS Teodosie, potrivit imaginilor transmise de pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului.

ÎPS Teodosie le-a mai spus credincioșilor din Constanța, care au stat la distanța unii față de ceilalți, că ”Dumnezeu nu se îmbolnăvește niciodată și nu îmbolnăvește pe nimeni”

ips teodosie, plangere penala, impartasiti cu aceeasi lingurita, arhiepiscopia tomisului,

blank