Featured, Sport

Iată de ce a decis Mihaela Buzărnescu să dea în judecată WTA

Mihaela Buzărnescu (31 de ani) a intentat un proces WTA și solicită să fie despăgubită după ce s-a accidentat grav la Rogers Cup 2018, în partida cu Elina Svitolina. Cu ochii în lacrimi, „Miki” a primit îngrijiri medicale la marginea terenului, înainte de a fi scoasă din arenă într-un scaun cu rotile, în aplauzele spectatorilor, cu piciorul drept bandajat.

Ce s-a întâmplat la Rogers Cup 2018
În turul doi al turneului de la Monreal 2018, Mihaela Buzărnescu a alunecat pe cimentul ud, în meciul cu Svitolina, și s-a accidentat grav. Anterior, sportiva noastră o rugase pe arbitră să oprească meciul, pentru că ploua și exista riscul unei accidentări.

Acum, „Miki” a dat în judecată WTA, considerând că oficialii puteau lua atunci o decizie care putea preveni incidentul nefericit, informează ziare.com. Conform regulamentului în vigoare, un meci trebuie să se dispute în condiții care să nu afecteze integritatea fizică a sportivilor, iar arbitrul și supervizorul au obligația să se asigure de acest lucru.

VIDEO Momentul în care Mihaela Buzărnescu s-a accidentat, la Rogers Cup 2018
Mihaela Buzărnescu a dat în judecată WTA: „Noi sperăm!”
Informația a fost confirmată și de Mihai Buzărnescu, tatăl sportivei de 31 de ani.

„Deocamdată, nu pot spune foarte multe, nu vreau să facem valuri în presă. Așteptăm rezultatele care urmează să se definitiveze. Noi sperăm, de asta am și început această acțiune”, a spus tatăl sportivei, Mihai Buzărnescu, pentru ziare.com.

Ce șanse are Mihaela Buzărnescu să câștige procesul cu WTA
Sursa citată mai scrie că suma solicitată de „Miki” nu este cunoscută, dar ar putea fi una considerabilă. Șansele ca Mihaela să câștige procesul sunt ridicate, având în vedere că există precedentul Eugenie Bouchard.

Sportiva din Canada i-a dat în judecată pe organizatorii de la US Open, după ce a alunecat pe o podea udă, la vestiare. Conform presei din SUA, Bouchard ar fi încasat între 10 și 15 milioane de euro, după ce a câștigat în instanță.

Mihaela Buzărnescu, în cădere liberă după accidentarea de la Rogers Cup 2018
Sportiva noastră a intrat pe o pantă descendentă exact după accidentarea suferită anul trecut, la Montreal. În momentul accidentării, Mihaela Buzărnescu ocupa locul 20 în lume, iar acum a ajuns pe poziția 110.

Ca o comparație, în 2018 ea a câștigat din tenis 1.114.218 de dolari, în timp ce anul acesta premiile însumate au atins jumătate din acea sumă – 585.742 de dolari.

 

blank