Actualitate, Featured

Iată cum te poți feri de coronavirus și ce înseamnă, de fapt, contactul apropiat cu o persoana infectată

Autorităţile au definit astăzi mai clar termenul de contactul apropiat al unei persoane infectate cu Covid-19.

Este vorba despre toţi cei care fie locuiesc împreună, fie au avut contacul fizic, de exemplu o strângere de mână sau chiar s-au aflat în aceeaşi încăpere şi la distanţă mică de pacient.

Dacă sunteţi sau veţi fi în această situaţie, trebuie să ştiţi că e necesar să intraţi în izolare imediat şi să faceţi testul pentru coronavirus.

Sunt câteva situaţii clare în care dacă vă regăsiţi, înseamnă că sunteţi în pericol să vă infectaţi cu noul virus.

Contact apropiat înseamnă, în primul rând, persoana care locuieşte împreună cu o persoană infectată, persoană care a avut contact fizic, de exemplu o strângere de mâna fără ca apoi să se spele imediat pe mâini, persoană care a avut contact cu microparticulele provenite de la o tuse, un strănut sau a atins o batistă murdară.
Se consideră a fi contact apropiat oricine a stat pentru mai mult de 15 minute la o distanţă mai mică de 2 metri faţă de o persoană infectată, fie afară, de exemplu în staţia de autobuz, fie într-o încăpere, o clasă, o sală de şedinţa sau o sală de aşteptare la spital, de exemplu.

Pentru că virusul se poate lua şi dacă cineva din jur strănuta sau tuşeşte, dar şi de pe suprafeţe.

Nu în ultimul rând, personalul medical poate deveni contact apropiat.

”Persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu Covid 19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu Covid 19, fără portul corect al echipamentului de protecţie.

Oricine se regăseşte într-una din aceste situaţii trebuie să intre automat în autoizolare, pentru a nu risca să împrăştie mai departe noul virus. Apoi, va fi testat de reprezentanţii DSP.

Dacă rezultatul va fi pozitiv, urmează spitalizare şi tratament. În cazul în care rezultatul este negativ, indicaţia este că izolarea să continue până la 14 zile. Dacă apar simptome, precum febră sau tusea, se repetă testarea”, explică ministrul de Interne Marcel Vela.

”Suntem o națiune puternică”

”Vreau să fac un apel la calm şi la solidaritate. Dragi români, este nevoie de colaborarea fiecăruia dintre dumneavoastră, trebuie să acţionăm cu calm, responsabilitate şi cu grijă faţă de cei din jur.
Fiecare dintre noi poate contribui la reducerea riscului de propagare a virusului şi de îmbolnăvire a altor persoane.

Vă rog să evitaţi deplasările care nu sunt absolut necesare, limitaţi contactul cu alte persoane. Dumneavoastră, cetăţenii, puteți sprijini efortul nostru, al tuturor, rămânând acasă.

Suntem o naţiune puternică, haideţi să arătăm împreună acest lucru”, a fost mesajul transmis de Marcel Vela.

 

blank