câinele ciobănesc românesc în Marea Britanie
Featured, International

Iată cum s-a răspândit câinele ciobănesc românesc în Marea Britanie

Avem încă un motiv de mândrie – câinele ciobănesc românesc. Elegant şi foarte eficient în apărarea proprietăţii, ciobănescul din Carpaţii României a ajuns să fie apreciat în întreaga lume.

Avem trei rase autohtone, omologate internaţional, iar o a patra este în procedură de recunoaştere la nivel mondial. Lăudaţi pentru vigoare şi devotament, ciobăneştii românești au ajuns la crescători din întreaga lume.

Ca să-şi apere turmele de sălbăticiuni, de sute de ani, ciobanii din Carpaţi au câini viguroşi şi devotaţi. În timp, selecţia exemplarelor pure a scos la iveală patru rase românești distincte: mioritic, carpatin, de bucovina şi corb.

Cel mai spectaculos că aspect, mioriticul, este în acelaşi timp un paznic incoruptibil şi un minunat câinele ciobănesc românesc este și de însoţire.

Într-o grădină de la poalele Tâmpei zburdă în voie Gorun, Fag, Olt, Izvor şi Molda – cinci dintre cei mai apreciaţi mioritici ai momentului, care fac furori la competiţiile canine.

Constantin Gotcă, crescător de ciobănesc mioritic: “Este un câine foarte bun, foarte iubitor de stăpân, de proprietate.”

Fratele mioriticului, ciobănescul carpatin se simte cel mai bine la stână. Curajos, se distinge prin ataşamentul necondiţionat faţă de stăpân.

Ciobanii obişnuiesc să crească câte 4 – 5 exemplare care, instinctiv se organizează în haită, cu lider şi strategie de apărare împotriva atacurilor de urs sau lup.

Silviu Chiriac, Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea: “Este o rasă care are un temperament potrivit, nu este o rasă foarte agresivă, nu este o rasă de talie foarte mare și este foarte echilibrată rămânând de fiecare dată lângă turma de oi fără a se îndepărta foarte mult fără să hălăduiască aiurea prin pădure.”

Rasele ciobănesc mioritic şi ciobănesc carpatin au fost omologate internaţional acum șase ani.

În 2019 a venit rândul rasei ciobănesc de Bucovina.

Sute de exemplare românești s-au răspândit în ultimii ani în întreaga lume astfel că acum găsim ciobăneştii noştri în Statele Unite, Marea Britanie, Ţările Nordice, Polonia şi Ungaria.

Silviu Chiriac, Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea:“Numeroase alte țări care au început să aibe pagube produse de lupi sunt din ce în ce mai motivate și se uită cu jind către rasele noastre carpatine, dorind și ei să aibă astfel de câini în țările lor.”

Un pui de ciobănesc românesc costă pe piaţa internă între 300 şi 500 de euro, însă străinii dau dublu, iar un exemplar adult capabil să ducă specia mai departe, depăşeşte 1.500 de euro.

Efectivul raselor de ciobăneşti româneşti a sporit semnificativ în ultimii ani. Asociaţia Chinologică Română a înscris anul trecut peste 1.200 de exemplare de rasă pură.

Atraşi de puii simpatici şi foarte jucăuşi, mulţi clienţi cumpăra ciobăneşti fără să ia în calcul dificultăţile ce le implica îngrijirea unui câine de talie mare, obişnuit cu libertatea.

Horațiu Stan, medic veterinar: “Nu prea putem discuta din păcate de ciobăneşti românești crescuţi într-un apartament de bloc. Avem nevoie de un spaţiu avem nevoie de un mediu aşa fel încât noi să ne putem bucura de acel câine iar câinele să aibă o viaţă frumoasă.”

Cel de-al patrulea dintre ciobăneştii noştri, botezat Corb, după blana neagră, este omologat doar în ţară. Pentru recunoaştere la nivel mondial este nevoie de 10 ani în care rasa va fi monitorizata de Federaţia Chinologică Internaţională.

blank