Featured, Sport

Iată cum au reacționat cei de la UEFA la vederea Palatului Parlamentului

Oficialii UEFA, aflați în premieră la București cu ocazia unei acțiuni Under 17, derulate pe două zile, au avut marea dorință de a vizita și Bucureștiul. Cel mai mult și-au dorit însă să ajungă la Palatul Parlamentului, una dintre cele mai impozante clăduri din lume.

Reprezentanții forului de la Nyon au rămas cu gura căscată când au văzut Palatul Parlamentului. ”Că au fost impresionați, e foarte puțin spus. Dincolo de modul în care a luat naștere această clădire și trecând peste alte inerente discuții, oamenii au spus la unison: ’Fiți mândri pentru că ați construit așa ceva!’”, a povestit Paul Zaharia, oficial al Federației Române de Fotbal, într-o postare pe facebook.

Moment istoric: tragerea la sorţi pentru grupele UEFA Euro 2020 va avea loc la Bucureşti
Capitala ţării noastre se bucură de un eveniment unic: tragerea la sorţi pentru stabilirea grupelor de la Euro 2020 va avea loc în toamnă, în Bucureşti. „Este un mare privilegiu să vin la Bucureşti. Am plăcerea de a mă reîntâlni cu oameni pe care i-am vazut pe terenul de fotbal. România merită să facă parte din echipa care organizează EURO 2020. România a dat mari talente care evoluează la mari cluburi europene şi care aduc mândrie poporului roman.

Pe acest stadion (n.r. Arena Naţională) vor avea loc patru meciuri de la EURO 2020. Pe 30 noiembrie 2019, la Bucureşti, se va organiza evenimentul de tragere la sorţi pentru EURO 2020. Vă doresc mult succes”, a spus Christian Karembeu, fostul mare internaţional francez, care în prezent este unul dintre ambasadorii Euro 2020.

Decizia vine şi ca urmare a relaţiei foarte bune pe care preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, o are cu preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin.

Iniţial s-a vehiculat că tragerea la sorţi va fi ţinută la Ateneul Român, însă în cele din urmă s-a optat pentru Romexpo.

Capitala României a primit de la UEFA privilegiul de a organiza tragerea la sorţi a grupelor turneului final care va fi găzduit de 12 ţări. Bucureştiul va organiza patru meciuri de la Euro 2020: trei în grupe şi unul din optimile de finală, toate pe Arena Naţională.

30 noiembrie 2019 este data la care se vor trage la sorţi grupele pentru Euro 2020.

blank