Stația de metrou din Drumul Taberei ar trebui să fie gata până la toamnă. Din cauza pandemiei, câţiva muncitori au fost plasaţi în izolare, iar aprovizionarea şantierului a suferit mici întârzieri.

Totuşi, Metrorex anunţă că trage tare, iar luna viitoare încep testele cu trenul de care depinde acum totul. Finisajele ultimelor două staţii, cele mai mari şi mai spectaculoase, Academia Militară şi Eroilor 2, au ajuns la un stadiu de 96 la sută.

Staţia metrou Eroilor 2 este cea mai mare şi mai spectaculoasă staţie a metroului din capitala noastră, spun constructorii. Are o lungime de 300 de metri, iar adâncimea este impresionantă, pentru că muncitorii au săpat sub caseta de acumulare a râului Dâmboviţa, la o adâncime de 20 de metri, cam cât un bloc cu 7 etaje.

Pentru că este atât de adâncă, lipseşte scara fixă. În schimb, are cea mai mare scara rulantă din subteranul bucureştean: 34 de metri. Finisajele staţiei Eroilor 2 sunt gata în proporţie de 96 la sută, spun reprezentanţii Metrorex.

La exterior, intrările în staţii vor fi acoperite cu iarbă.

În interior, spaţiile vor beneficia la nivelul superior de lumină naturală prin cupole de sticlă impresionante. Pe pereţi sunt imprimate poze cu monumentele închinate eroilor României. Dar staţia da impresia unui mare submarin şi sugerează simbolic apropierea de apă, de răul Dâmboviţa.

Una dintre galeriile pietonale care leagă Eroilor 2 de Eroilor 1 este sub formă de valuri, pe tavan au fost montate mulaje care simbolizează stalactite sau picături de apă, iar stâlpii de protecţie sunt înclinaţi.

Şi staţia Academia Militară, dedicată soldaţilor români, este impresionantă. Pe pereţi apar soldaţi, paraşutişti şi tehnica militară. Este mai puţin adâncă decât staţia Eroilor, însă le-a dat de furcă inginerilor.

Citeste si...  Primarul General: Gabriela Firea, a verificat stadiul lucrarilor de consolidare si reabilitare la mai multe imobile din centrul Bucurestiului.

Una dintre provocările cele mai mari ale inginerilor care au proiectat staţia Academia Militară a fost să respecte relieful zonei şi asta pentru staţia respectivă este la un nivel mai înalt decât următoarea staţie, cea a Eroilor.

Epidemia de Covid 19 a afectat şi lucrările la metrou. Mai mulţi muncitori au fost plasaţi în izilare, după ce au intrat în contact cu un bolnav confirmat.

Inaugurarea noii linii de metrou depinde acum de testele dinamice, cu trenul pe șine.

Constantin Mustatea, director investiţii: “Testele sunt în desfăşurare, cele dinamice vor începe în luna iunie, dacă ele vor merge perfect, n-ar trebui să ajungem cu punerea în funcţiune, adică în toamnă. Noi vrem să-l punem chiar la sfârşitul lunii viitoare, dar vom vedea în ce stadiu ne vom afla şi cu ceea ce avem de realizat şi cu întârzierile.”

De 9 ani aşteaptă bucureştenii metroul din Drumul Taberei. Primul perete la această linie a fost săpat pe 15 noiembrie 2011.

Pe nouă linie de metrou vor circula 10 trenuri din actuala flota Metrorex. Alte 13 trenuri ar trebui cumpărate până în 2022, dacă licitaţiile nu se vor bloca aşa cum s-a mai întâmplat.

Linia de metrou din Drumul Taberei va fi una din cele mai moderne din Europa. Pentru că beneficiază de instalaţii noi, va permite circulaţia trenurilor şi la un interval de 90 de secunde.