Featured, Medical

Iată cum arată plămânii unui tip care,în ultimii 30 de ani, a fumat un pachet de țigari pe zi

Imaginile şocante publicate de medicii dintr-un spital din China dezvăluie cum arată plămânii unui fumător înrăit, care nu a putut să scape de cumplitul obicei timp de 30 de ani, transmite Daily Mail.

În loc să aibă nuanţa sănătoasă de roz, plămânii sunt de culoarea cărbunelui, aceştia fiind extrem de inflamaţi în urma deceniilor de fumat.

blank

Medicii de la Spitalul Wuxi din Jiangsu, China, au extras organele de la un bărbat în vârstă de 52 de ani, care, din cauza mai multor boli pulmonare, a murit, scrie Mediafax.

Filmarea realizată de către chirurgi a fost vizionată de peste 25 de milioane de internauţi pe reţelele de socializare, unii utilizatori spunând că este „cea mai bună reclama anti-fumat din toate timpurile”.

Imaginile au fost publicate de către spital, alături de întrebarea „încă mai ai curajul să fumezi?”.

Pacientul dorea să-şi doneze organele după moarte, dar medicii au realizat rapid că acestea nu pot fi folosite.

Doctorul Chen, un chirurg specializat în transplanturi şi vicepreşedintele instituţiei, a condus operaţia.

„Pacientul nu a fost supus unei tomografii înainte de deces. Bărbatul a fost declarat în moarte cerebrală, iar plămânii săi au fost extraşi la scurt timp după aceea”, a spus medicul.

 

blank