Cristi Chivu (39 de ani) a așteptat timp de cinci ore să intre într-un supermarket din Milano, în ziua în care în Italia și-au pierdut viața 793 de persoane, din cauza COVID-19.

Românul resimte din plin criza din Italia, unde autoritățile nu mai fac față valurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus.

Fostul tricolor, acum antrenor la grupele de juniori ale lui Inter Milano, e blocat în Italia și încearcă să depășească alături de familie situația dramatică din țară.

Cristi Chivu a fost la supermarket azi. Timp de cinci ore!”
Soția sa, Adelina, a postat un clip pe Instagram, în care se observă cum italienii păstrează distanța și așteaptă la o coadă uriașă să intre la cumpărături.

Citeste si...  Germanul care a refuzat oferta de 1 miliard de dolari a lui Trump susține că este aproape de realizarea unui vaccin pentru întreaga planetă

Cristi Chivu a fost la supermarket azi… timp de cinci ore! Stați în casă!”, a fost mesajul transmis de soția fostului internațional.

În urmă cu câteva zile, de la Milano, Chivu le transmitea oamenilor să nu se mai creadă atotștiutori și să nu mai considere că de ei nu se poate atinge noul coronavirus, pentru că nu este deloc așa.

”Este un virus extrem de ușor de transmis. Nu contează că eu mă cred Batman sau Superman sau mai știu eu ce și că dacă beau o țuică dimineața, nu se lipește de mine.

Nu este adevărat! Toți suntem vulnerabili în fața acestui coronavirus. Stați dracu’ în case!”, afirma românul.