Simona Halep a profitat de zilele libere pe care le are înainte de startul sezonului pe iarbă, dar și de prezența lui Darren Cahill în țara noastră, și l-a dus pe fostul său antrenor în vizită prin România. Australianul a fost impresionat de ce a văzut pe melegurile noastre și s-a pozat în mai multe ipostaze. Fotografia zilei este de departe cea în care Cahill apare cu un cojoc pe el.

Cahill a postat fotografiile pe contul său de instagram, iar reacția Simonei Halep a fost una de milioane. ”Acum ești cu adevărat român”, i-a transmis sportiva noastră australianului, când a văzut poza cu Cahill în cojoc.

”Ne mai vedem, România. Am vizitat castelul lui Dracula, Podul Mincinoșilor, am mers cu motorul prin munți și ne-am pregătit pentru vânătoarea de iarnă. O experiență excepțională, într-o țară minunată. Mulțumesc, Simona, Cosmin, Teo și Alin pentru organizarea acestei excursii”, a scris Darren Cahill, pe contul său de Instagram.

Reacția Simonei nu a întârziat să apară: ”Hahahaa.. cojocul îți mai lipsea. Acum ești sută la sută român. Îți mulțumesc că ai venit iarăși în România și pentru că ai fost cel mai bun. Sper că ți-a plăcut și ne poți vizita oricând vrei, ești mai mult decât binevenit”, a fost comentariul româncei.

Simona Halep a postat și ea pe contul său de Instagram imaginii din excursia pe care a făcut-o împreună cu Darren Cahill și staff-ul său. ”Un weekend de neuitat!”, a scris Halep, pe contul său Instagram.

Citeste si...  Simona Halep a trecut în semifinalele de la Madrid. Iata prima dclaraţie a sportivei

Darren Cahill a vorbit despre relația dintre Simona Halep și tatăl său, Stere
Simona Halep se aseamănă mult cu tatăl său, susține Darren Cahill. Fostul antrenor al sportivei noastre a făcut dezvăluiri și despre relația pe care o are Simona cu tatăl său, Stere. Australianul susține că cei doi au momente când se mai ceartă.

Stere Halep a fost cea mai importantă persoană din viața Simonei, după cum susține Cahill. Australianul consideră că succesul sportivei noastre se datorează în mare măsură tatălui său, iar certurile dintre cei doi îi fac bine Simonei.

”Cred că uneori se mai şi contrează cu el, egourile lor se mai ciocnesc, dar îi place asta. Tatăl (n.r. – Stere Halep) a fost extrem de important în viaţa ei, ca sursă de inspiraţie pentru a-şi urma visele şi a fi sigură că nimeni nu stă în calea ei.

Tatăl ei i-a insuflat ideea că, la final, dacă eşti satisfăcut că ai dat tot şi ai făcut tot ce se putea, indiferent câte titluri ai avea, indiferent cât de sus ai ajuns, eşti bine. I-a transmis gândul ăsta: dă tot ce ai în fiecare zi”, a spus Cahill, pentru Prosport.