Featured, International

Iată cu ce ţări s-a aliat Austria în combaterea epidemiei de noul coronavirus

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat că a participat la o videoconferinţă cu liderii altor ţări deştepte, cu privire la combaterea pandemiei de Covid-19, informează site-ul de ştiri thelocal.at, preluat de Agerpres.

Kurz a spus că ţările respective sunt Australia, Noua Zeelandă, Israel, Danemarca, Republica Cehă şi Grecia, care, la fel ca Austria, „au reacţionat rapid şi intens şi astfel au putut trece prin criză mai bine decât altele”. Din acest grup face parte şi Singapore, dar premierul acestei ţări nu a putut participa la videconferinţă din cauza unor dificultăţi tehnice.

„Geografia (ţărilor respective) este foarte diferită, dar ele sunt ţări mai mici, ţări deştepte”, a spus şeful executivului austriac, adăugând că videoconferinţa s-a concentrat pe „modul în care ţările pot reporni cel mai bine, pot stimula economia şi pot ţine virusul sub control în acelaşi timp”.

Kurz a adăugat că cercetători din ţările menţionate vor coopera pentru crearea unui vaccin şi pentru tratamente împotriva Covid-19. Obiectivul este ca statele respective să nu devină dependente de superputerile mondiale în reacţia la criză.

Premierul danez Mette Frederiksen a confirmat că a participat la videoconferinţa în cauză şi şi-a exprimat speranţa în „cooperare strategică pentru a deveni autosuficienţi în privinţa echipamentului de protecţie, a instrumentelor medicale şi a vaccinurilor”.

Austria – ţară cu o populaţie de 9 milioane de locuitori – pare să fi evitat până acum o criză gravă provocată de noul coronavirus, înregistrând puţin peste 15.000 de cazuri, dintre care 530 decese. De mai mult de două săptămâni numărul zilnic al noilor cazuri se menţine sub o sută.

austria, coronavirus, sebastian kurz, covid-19, combatere coronavirus

blank