Actualitate, Featured

Iată cine va răspunde dacă măsurile se iau prea târziu

Cine va răspunde dacă măsurile se iau prea târziu. Ne bate moartea la fereastră și pe la unii a și intrat, iar conducătorii României se screm să ia măsuri. După o scurtă întîlnire a bieților noștri conducători, președintele României Klaus Iohannis avea să spună:

„Împreună, am evaluat situația care, după cum știm cu toții, devine din ce în ce mai complexă, situația creată, evident, de epidemia de coronavirus. Am discutat împreună măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă și pot să vă spun în acest moment că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situația să îngrădim, să încetinim răspândirea infecției”.

Cine va răspunde dacă măsurile se iau prea târziu

Situația nu este din ce în ce mai complexă, cum o scaldă Klaus Iohannis, ci mult mai gravă. Aș zice că este tragică de-a dreptul! Doar domnul președinte o scaldă și se face că n-a înțeles, așa cum s-a prefăcut că a obținut succese cînd ne liniștea că n-avem și că n-avem nici un contaminat, apoi, mulțumită măsurilor luate (la cererea dîndului,evident!) ”nu avem nici un decedat”. În consecință, suntem pe drumul cel bun și gata să raportăm noi succese generate de clarviziunea măsurilor inspirate de el.

Presa română gîfîie și ea cu mobilizarea la solidaritate a compatrioților și cu promovarea măsurilor luate, ideale pentru „că împreună să cîștigăm lupta cu corona virusul”.

Cine va răspunde dacă măsurile se iau prea târziu. O să o cîștigăm pe dracul, după moartea unor compatrioți, cauzată și de indecizia, incompetența și chiar lașitatea unora dintre cei îndrituiți să ia măsuri! Cine a greșit grav întîrzîind cu deciziile necesare pentru ca pierderile României să nu fie mari? N-ar trebui să dea socoteală? Pentru morții din cel de-Al Doilea Război Mondial a funcționat un tribunal. Un simulacru de decont a avut loc și pentru echipa lui Nicolae Ceaușescu. Nu vi se pare că și pierderile României sunt legate și de (i)responsabilitatea celor care au decis și încă mai decid prost?

Puține canale media vorbesc răspicat despre dezorganizare și întîrzierea nepermisă a măsurilor de protecție. Și despre incoerența acestora din punct de vedere al drepturilor omului și al discriminării!

Circulă informația că ordonanța lui Iohannis (care ilustrează și nivelul de gîndire al lui Costache și Vela) va interzice ieșirea cetățenilor de peste 65 de ani din locuințe! De ce? Cu ce este mai vinovat de răspîndirea virusului un om de 75 de ani față de unul de 35? Pe bază a ce s-a hotărît că vîrstnicii de peste 65 stau în casă și cei mai tineri au voie să moară pe afară? Sper să fie o veste falsă, un fake news. Altfel, este o oroare! Și fasciștii au făcut o selecție pe criterii rasiale. Pe criterii de vîrstă, de limbă, rasă și credință este cam tot aia! Vor Klaus Iohannis, Vela și Costache să-i protejeze pe cei trecuți de 65 de ani? Sau, din prostie, sunt gata să le provoace moartea? Sau, cu obligarea vîrstnicilor să rămînă izolați în locuințe, încearcă acoperirea unui comportament aberant, imbecil, lipsit de respectarea minimelor obligații din fișele posturilor de președinte, prim-ministru, și ministru?

Au ezitat, au întîrziat și acum, într-un elan bivolesc, vor să pară conducători energici? Oare nu-și dau seama că mai avem doar un pas pînă la decizii care să rămînă în Cartea Neagră a istoriei?

Cine va răspunde dacă măsurile se iau prea târziu

Mai trebuie lămurite niște lucruri! Desemnarea lui Marcel Vela și a lui Victor Costache a fost doar o decizie politică? Nu implică și niște conotații juridice? Și, dacă ei au fost numiți nu doar prin decizii politice, ci și pe baza unor interese de grup? A plătit cineva pentru numirea lor? Prezența celor doi incomptenți în fruntea celor două ministere-cheie poate ascunde afaceri de grup sau personale? Poate! Cine va cerceta culisele acestor numiri păguboase pentru țară și pentru viețile unora? Încrîncenarea cu care un străin (ca să nu folosesc un cuvînt mai dur) se agață de sistemul public de sănătate ascunde și altceva decît simpatia familiei Iohannis și a Ralucăi Turcan? Cu ce responsabilitate a fost dat tot sistemul administrației și internelor pe mîna unui neica nimeni din Caransebeș?

Nu am mijloacele necesare pentru a evalua informațiile primite de președintele României de la serviciile secrete și ambasade pentru a le compara apoi cu viteza sa de reacție și cu calendarul și corectitudinea măsurilor solicitate, inclsusiv în materie de aprovizionare!

Post scriptum: Se umple peisajul mediatic și politic de mîrlani și mitocani care vorbesc despre măsurile luate pentru „protecția bătrînilor”. „Bătrîni“ sunt numai părinții lor care nu i-au educat că o asemenea formulă de adresare nu depășește limitele unei jigniri grosolane!

Precizare nocturnă:
După ce președintele Klaus Iohannis a vorbit‎ (cu aerul că anunță populația) despre măsură interdicției de a părăsi locuința pentru cei de peste 65 de ani, la prezentarea Ordonanței Militare nr 3, după ora 22, am aflat că noua prevedere conține obligații rezonabile. Iarăși s-au bîlbîit! N-a fost decît o adiere rece a unui spirit cazon. Frica s-a ciocnit cu logica și a schimbat drumul!

Cornel Nistoresu

blank