Actualitate, Featured

Iată ce prevede Memorandumul încheiat între SUA şi România

Guvernele SUA și României, prin ambasadorii Hans Klemm și George Maior, au semnat marți la Washington un memorandum de înțelegere cu privire la dezvoltarea tehnologiei 5G.

În plină controversă privind implicarea Huawei în operațiuni de spionaj ale statului chinez, România și SUA se angajează prin acest memorandum ca la licitațiile privind 5G să aplice câteva filtre drastice.

Potrivit textului memorandumului consultat de presă, ”evaluarea riguroasă a furnizorilor 5G” trebuie să includă următoarele elemente:

”1. Dacă furnizorul este, în lipsa pârghiilor juridice, sub controlul guvernului unui alt stat;

2. Dacă furnizorul are o structură a acționariatului transparentă;

3. Dacă furnizorul are o istorie de comportament corporatist etic și este supus unui regim juridic care impune practici corporative transparente”.

Adoptarea memorandumului vine cu scurt timp înainte ca România să lanseze licitația pentru serviciile 5G în telecomunicații.

”Protejarea acestor rețele de comunicații din generația viitoare de riscuri legate de perturbarea sau manipularea lor, precum și asigurarea vieții private și a libertăților individuale ale cetățenilor României, ai Statelor Unite precum și ai altor state reprezintă un aspect de importanță vitală”, se arată în memorandumul semnat de guvernele american și român.

 

blank