Featured, Sport

Iată ce poză surprinzătoare a facut Halep după victoria din Dubai

Simona Halep (28 de ani) a câștigat la Dubai primul său trofeu din 2020, după o finală tensionată cu Elena Rybakina. Jucătoarea noastră, care s-a retras din turneul de la Doha, a sărbătorit al 20-lea titlul WTA din carieră alături de iubitul ei.

Simona a postat, pe Instagram, o fotografie cu Toni Iuruc, la decernarea trofeului de la Dubai. Cei doi formează un cuplu din 2019.

La sfârșitul anului trecut, în noiembrie, Halep și Iuruc au petrecut la un club exclusivist din Mamaia. Au existat zvonuri că cei doi s-ar fi logodit, negate însă de jucătoarea noastră. Totuși, conform presei din Italia, cei doi ar urma să se căsătorească în 2020, după US Open.

blank
Simona Halep și Toni Iuruc se pregătesc de nuntă
În noiembrie 2019, cei doi au petrecut un sejur de vis în Maldive, care i-a costat 13.000 de euro. ”Simona Halep are parte de relaxare la maximum. Face, zi de zi, sport de întreținere, îl chinuiește pe Toni Iuruc cu plimbări interminabile cu bicicleta, dar se distrează la maximum. Este, cred, mai fericită ca niciodată.

Iar seara, Simona fiind o romantică incurabilă, are parte de plimbările la care visa de ani buni, plimbări lungi, pe plajă, de mână cu logodnicul ei”, dezvăluia una dintre prietenele sale.

Simona și-ar dori ca nunta cu Toni Iuruc să aibă loc în România. ”Mi-ar plăcea ca nunta să fie în România. Nu știu dacă la mare, în Constanța sau în altă parte.

Nu vreau să visez la ceva și să nu se poată realiza. Mi-ar plăcea ca la nuntă să fie mulți oameni, să fiu înconjurată de prieteni și de rude”, spunea Halep pentru Tennis World Italia.

Cine este Toni Iuruc
Toni Iuruc are 40 de ani, este machedon și are șase firme, dintre care una de publicitate. Este un om de afaceri de succes, care câștigă 100.000 de euro lunar doar din chirii.

Iuruc este descris de site-ul Tennis World drept ”băiatul frumos care a făcut avere”. Iubitul Simonei Halep a avut însă ghinion în dragoste, fiind divorțat de două ori, ultima oară în toamna lui 2018.

blank