Actualitate, Featured

Iată ce poți face dacă îți expiră documentele pe durata stării de urgentă

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor anunţă că documentele care vor expiră în perioada stării de urgenţă vor fi considerate valabile pe întreg teritoriul României până la încetarea acestei situaţii.

Conform unui comunicat de presă transmis joi de instituţie, este vorba despre permisele de conducere, autorizaţiile de circulaţie provizorie, precum şi dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare şi permiselor de conducere.

Cererile de preschimbare a documentele pot fi depuse într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgenţă – conform dispoziţiilor din Ordonanţa Militară nr. 3.

Aceleaşi reglementări se vor aplica şi documentelor necesare operaţiunilor de înmatriculare, examinare, preschimbare permis de conducere (certificat de autenticitate, documentul emis de unitatea medicală autorizată – fişa medicală, dosar şcolarizare) care vor expira pe perioada stării de urgenţă.

Prin decretul preşedintelui României nr. 195 din data de 16 martie privind instituirea stării de urgenţă, se menţine valabilitatea documentelor eliberate de autorităţile publice care expiră pe perioada stării de urgenţă.

 

blank