Prințul Harry i-a urat ducesei de Sussex, Meghan Markle, la mulți ani, de ziua ei, pe o rețea socială. Ducele de Sussex a numit-o pe soția lui „minunată”.

Meghan Markle a împlinit duminică 28 de ani, iar prințul Harry a marcat ocazia pe Instagram.

„Îi urez Alteței Sale Regale o zi de naștere foarte fericită. La mulți ani soției mele minunate. Mulțumesc pentru că ești alături de mine în această aventură! – Cu dragoste, H”, a scris prințul Harry, pe Instagram.

Ducele de Sussex a publicat de asemenea o fotografie cu Meghan Markle din prima deplasare împreună a celor doi, în Australia, Noua Zeelandă, Fiji și Tonga, potrivit CNN.

Cuplul este foarte activ pe Instagram, iar în urmă cu câteva zile, ei au cerut sugestii urmăritorilor cu privire la ce pagini ar putea să urmărească. „Persoane pe care le admirați, organizații care fac o treabă bună, un cont care vă inspiră să fiți mai buni( sau doar vă fac să vă simțiți bine) sau vă transmit optimism pentru o zi de mâine mai luminoasă”, au transmis ducii de Sussex.

Citeste si...  Sindicatele atacă Guvernul că prezintă un buget science fiction pe 2019

Ei vor alege astfel 15 conturi de Instagram, pe 5 august, pe care le vor urmări.

Meghan Markle a colaborat în calitate de editor-invitat la realizarea numărului din luna septembrie al revistei British Vogue, dedicat femeilor care sunt „promotoarele unor schimbări revoluţionare”, a anunţat, în urmă cu o săptămână, familia regală a Marii Britanii.