Actualitate, Featured

Iată ce măsuri se vor lua în sălile de examen la Bacalaureat 2020

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat 2020.

Astfel, în noul ordin sunt prevăzute și măsuri speciale pentru examenul de bacalaureat 2020, în contextul epidemiologic actual, respectiv cel legat de noul coronavirus.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, se consideră centru de examen pentru bacalaureat 2020 unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare.

Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen, astfel încât să fie evitate infectările cu coronavirus, sunt următoarele:

• organizarea sălilor de examen să se realizeze astfel încât, în fiecare sală, candidații să fie repartizați la o distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, stânga/dreapta – față/spate;

• sălile de examen bacalaureat 2020 și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeași clădire;

• sălile dețin sisteme de supraveghere audio-video.

Până la data de 8 iunie 2020, Comisia județeană de bacalaureat 2020/a municipiului București va nominaliza centrele de examen dintre unitățile de învățământ care îndeplinesc condițiile enumerate mai sus și centrele zonale de evaluare, precum și unitățile de învățământ arondate acestora.

Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidați și maximum 1.000 de candidați.

Condiții și măsuri speciale de examen bacalaureat 2020, anti coronavirus

Elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecție/de a dezvolta complicații asociate infecției Sars-CoV-2 vor susține probele pentru examenul național de Bacalaureat 2020 conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și aprobate prin ordin de ministru.

Pentru examenul național de Bacalaureat 2020, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent.

 

blank