Featured, Politic

Iată ce lege le dă voie politicienilor corupţi să înfiinteze societăţi comerciale

Persoanele condamnate pentru fapte de corupţie au liber la fondarea de societăţi comerciale, după ce președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat azi o lege iniţiată de PSD, în acest sens.

Mai exact, este vorba despre modificarea unui articol din legea societăților nr. 31/1990. Conform vechiului text de lege, persoanele condamnate pentru infracţiuni de corupţie, nu puteau fonda societăţi comerciale.

În noua variantă, adoptată de Parlament în aprilie 2019, e adăugată o condiţie suplimentară: „nu pot fi fondatori persoanele cărora li s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a exercita calitatea de fondator ca pedeapsă complementară a condamnării pentru infracţiuni de corupţie”.

Legea a fost iniţiată, la finele lui 2017, de un grup de 38 de deputaţi PSD. „Considerăm că interzicerea de a fi fondatorul unei societăti persoanelor care au fost condamnate pentru infractiuni de coruptie ar trebui eliminată”, se arată in expunerea de motive semnată de deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

Klaus Iohannis a amânat pâna în ultima zi permisă de lege, promulgarea iniţiativei PSD, în condiţiile în care, pe 3 iulie 2019, Curtea Constituţională a respins obiecţia de neconstituţionalitate ridicată de șeful statului, referitoare la acest act normativ.

 

blank