Actualitate, Featured

Iată ce întorsătură poate lua ancheta, la 7 zile de la apelurile Alexandrei la 112

Ce întorsătură poate lua ancheta, la 7 zile de la apelurile Alexandrei la 112 să ceară ajutor pentru că a fost răpită și violată, părinții plâng fără răspunsuri, iar anchetatorii bat pasul pe loc. De la strigătele de ajutor, nimeni nu a mai văzut-o, nimeni nu a mai auzit-o. Polițiștii au ajuns la casa de unde sunase fata la 19 ore după apeluri. Au găsit doar rămășițe umane și un bărbat de 66 de ani care la început a negat, apoi a mărturisit nu una, ci două crime. Anchetatorii nu au însă nici dovada că adolescenta este moartă, nici dovada că trăiește. Investigația bate pasul pe loc și în cazul celor care trebuiau să o salveze, dar nu i-au dat șanse. Iar între timp, suspectul oferă informații confuze, este plimbat între psihiatri și arest și huiduit de trecători.

Care este tabloul actual al anchetei

Ce întorsătură poate lua ancheta, la 7 zile de la apelurile Alexandrei la 112. Cercetările au fost oprite acasă la Gheorghe Dincă, unde au fost găsite oseminte umane, haine arse și bijuterii.

– Procurorii nu pot să mai facă percheziții pentru că suspectul este la București, unde psihologii îi fac expertiza psihiatrică, și nu vor să scotocească locuința în lipsa lui.

– Anchetatorii nu au probe că cele două fete din Olt dispărute sunt moarte, și nu exclud ipoteza că sunt în viață, dar nici pentru aceasta nu au dovezi.

– Sigur este că Alexandra a fost răpită de mecanicul auto în vârstă de 66 de ani: ADN-ul ei a fost găsit în mașină și acasă la suspect, dar de aici indiciile se opresc și nu duc nicăieri.

– La audieri, bărbatul care a recunoscut că a răpit, violat și ucis două fete de 15, respectiv 18 ani, a fost confuz când a trebuit să le spună anchetatorilor ce a făcut cu corpurile victimelor, așa că oamenii legii nu știu ce s-a întâmplat cu adolescentele

Fost ofiţer de poliţie: Sunt foarte multe inadvertenţe
„Ce iese în evidenţă după o săptămână este un fel de stat pe loc, sunt foarte multe inadvertenţe care, pentru noi, care am lucrat în sistem, se văd. Se vede bâlba în comunicările pe care le fac instituţiile statului între ele. Colaborarea ar fi trebuit să fie fluidă”, a declarat la Digi24 Mihai Untaru, fost ofiţer de poliţie.

El a făcut referire şi la modul în care au intervenit echipajele de poliţie şi la imaginea pe care au transmis-o publicului: „Lucrurile astea apar deja ca o glumă – pistoale Carpaţi, costumaţie efectiv depaşită din toate punctele de vedere, nu veste. Nu vezi nimic care să aşeze noţiunea de ofiţer de poliţie la locul ei, imaginea omului e modelul de poliţist răvăşit, deconcentrat”.

În ceea ce priveşte modul în care comunică şi acţionează dispecerul de la 112, Untaru a afirmat că acesta nu a avut nici măcar posibilitatea de a o ajuta pe Alexandra Măceşanu.

„Explicaţiile mi se par complet ilogic, mă deranjează că specialişti din MAI se opresc şi încearcă să scoată castanele din foc cu atitudinea neprofesională a unui dispecer. Dacă vă uitaţi atent pe tot listingul convorbirilor ce ar fi putut face oricare alt om aflat în faţa unui monitor, ştiind că în teren nu poate identifica nici locul, nici traseul, nu era nici cunoscător al zonei?

Va fi o mare fâsâială juridică începerea urmăririi penale contra lui, omul ăla nu a avut nici măcar posibilitatea de a o ajuta pe fata aceea.

Ea a precizat corect cartierul, dar nu locaţia, iar identificarea locaţiei, care era esenţială în derularea depistării nu s-a putut face tot din lipsa colaborării dintre instituţii”, a explicat fostul ofiţer de poliţie.

Mihai Untaru: Dacă oasele găsite sunt de natură umană, lucrurile vor lua o întorsătură foarte urâtă
Mihai Untaru a subliniat că dacă în urma expertizelor IML se va stabili că oasele găsite la Gheorghe Dincă sunt de natură umană, „atunci lucrurile vor lua o întorsătură foarte urâtă”.

Potrivit fostului ofiţer de poliţie, atunci, „ancheta va începe printr-o extindere din start a activităţii infracţionale a individului”.

El s-a referit şi la declaraţiile constradictorii privind cadavrele făcute de acuzat, care a dus anchetatorii pe piste diferite şi neclare: „E o tehnică a interogării, a discursului, sunt adevărate spectacole de teatru, un ritual care trebuie îndeplinit până îl determină să vorbească şi să spună adevărul”.

 

blank