Featured, Life

Iată ce fructe de sezon constituie sursa ideală de vitamina C şi minerale

Iulie este sezonul fructelor de pădure şi ar trebui să profităm de abundenţa lor. O cură de coacăze, de exemplu, are un aport de vitamina C în organism mai mare decât din consumul unei cantităţi însemnate de portocale şi kiwi.

Recoltarea coacăzelor începe, de regulă, în luna iulie. Primele care ajung la maturitate sunt coacăzele negre, cu aproximativ 7-10 zile înaintea celor roşii şi albe. O cură de coacăze, de exemplu, are un aport de vitamina C în organism Coacăzele negre îşi intensifică culoarea după 2-3 zile de la recoltare, valorificând astfel beneficiile aduse.

Celelalte soiuri, albe şi roşii, nu-şi mai intensifică culoarea pieliţei după recoltare. Sunt mici, aromate, acrişoare şi au proprietăţi multiple pentru organism, prin conţinutul bogat de vitamine. Deoarece au conţinut redus în zaharuri, coacăzele pot fi consumate de diabetici.

”Tot ce este negru au foarte multă concentraţie de vitamina C, D, B şi E. În general, pentru diabetici este foarte indicat coacăzul, mai ales coacăzul negru”, spune Marian Tudor, cultivator de coacăze din Buzău, potrivit adevarul.ro.

Vitamina C
Coacăzele conţin de patru ori mai multă vitamina C decât portocalele, de două ori mai mulţi antioxidanţi decât afinele, şi de două ori mai mult potasiu decât bananele. Micile fructe conţin, de asemenea, vitaminele A, B1, B2, B6, PP, microelemente precum calciu, fosfor, fier, brom, zinc, antociani, taninuri, flavonoizi, betacaroten, pectină, acizi organici şi uleiuri volatile.

Beneficii coacăze
Beneficiile oferite organismului prin consumul coacăzelor sunt multiple. Întăresc sistemul imunitar, ţinând gripa, guturaiul şi bronşitele la distanţă. Ajută la creşterea acuităţii vizuale şi la corectarea anumitor probleme de vedere. De asemenea, ajută la prevenirea proceselor de îmbătrânire, prin neutralizarea radicalilor liberi, ajută la creşterea oaselor şi dezvoltarea ligamentelor şi stimulează formarea ţesuturilor.

Ameliorează oboseala şi sunt recomandate în tratarea artritei, a pietrelor la rinichi, a gutei, problemelor pulmonare.

Coacăzele proaspete pot fi congelate şi consumate după câteva luni. Siropul de coacăze poate aduce o cantitate considerabilă de vitamina C, proteine, acizi organizi, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, dar şi vitamine precum B1, B2 sau B6, flavonoizi sau pectine. La un kilogram de coacăze se obţin 500 mililitri de sirop, care poate fi combinat cu miere de albine polifloră.

Cum se prepară siropul de coacăze:
Fructele bine coapte se spală de praf, sub un jet de apă apoi se lasă la scurs. Apoi, într-un vas se strivesc coacăzele, se acoperă cu un capac şi se pun la macerat timp de 24 de ore.

Se transferă apoi coacăzele într-un săculeţ de pânză şi se stoarce sucul. În zeama rezultată, se adaugă un kilogram de zahăr pentru fiecare litru de suc, se pune într-o oală smălţuită sau un vas de aramă şi se lasă să dea în două-trei clocote. Între timp, se ia spuma.

La final, siropul se toarnă în sticle, se astupă ermetic cu dopuri şi se păstrează într-un loc rece şi uscat.

blank