Featured, Sport

Iată ce explicaţie are Ilie Năstase pentru înfrangerea de la Fed Cup

Echipa de Fed Cup a României a ratat la mustaţă calificarea în finala competiţiei, după ce a fost învinsă de Franţa cu 3-2 la general. Simona Halep şi Monica Niculescu au pierdut meciul de dublu, decisiv, deşi au reuşit să câştige primul set al întâlnirii, conform Mediafax.

În direct la ProSport Live, Ilie Năstase, primul lider mondial din istorie, a vorbit despre eşecul suferit de tricolore şi a scos în evidenţă performanţa reuşită, dar şi diferenţa de valoare dintre Simona Halep şi celelalte componente. Fostul tenismen a spus că totul a fost pe muchie şi că un dezavantaj al nostru pe tot parcursul competiţiei a fost că am jucat toate meciurile ăîn deplasare. În ceea ce priveşte diferenţa de valoare dintre Simona Halep şi celelalte componente ale lotului, Ilie Năstase a spus că aceasta trebuie acceptată, deşi nici Mihaela Buzărnescu şi Irina Begu nu au jucat rău: „A fost pe muchie de cuţit! Au fost ceva rezultate mai bune şi anul trecut. La Fed Cup e altceva, nu e turneu individual. E un rezultat bun, dar din păcate am jucat toate meciurile în deplasare. Chiar şi finala, dacă ne calificam, tot în deplasare o jucam.

Diferenţa e că ea e numărul 2, iar celelalte sunt mai jos, la 50-60, dar trebuie să acceptăm. Buzărnescu n-a jucat rău, după mine, în primul meci. Nu mă interesează de ce au schimbat-o. Şi Begu a jucat bine, din păcate s-a accidentat. Aşa s-a gândit antrenorul, au vorbit între ei. Aşa făceam şi noi la Cupa Davis. Ne întrebam care e în stare să joace mai bine azi.

S-a pierdut la ultimul meci, au fost câteva puncte, nici măcar ghemuri. Acolo a fost diferenţa. Poate ele au jucat mai mult împreună. Când pierzi aşa, ce să spui?”, a spus Ilie Năstase.

blank