Actualitate, Featured

Iată ce documente s-au găsit ascunse în zidurile Cazinoului Constanța

Echipele de experți din Germania și Austria care lucrează pentru restaurarea Cazinoului din Constanța au descoperit printre ziduri documente ascunse, cel mai probabil, de deținuții care au lucrat la renovarea Cazinoului, în anii 1950.

Arhitectul Radu Cornescu a explicat, pentru replicaonline.ro, cum decurg lucrările de restaurare.

“O echipă de experți a testat tencuielile iar probe de parament, tencuială, finisaje și ornamente au fost trimise în laboratoare din Austria și Germania pentru a se stabili exact ce fel materiale trebuie folosite la restaurare. Totul va fi refăcut conform proiectului original. Echipele de restauratori au găsit, printre ziduri, schițe ascunse cel mai probabil de deținuții care au lucrat la renovarea Cazinoului în anii 1950. În interior există și o scară construită după anul 1986 și aceasta va fi desființată pentru că nu s-a respectat stilul Art Nouveau și a astupat fațada Cazinoului, cea dinspre mare. Eu, ca și reprezentant al Primăriei Municipiului Constanța, am discutat cu proiectantul și am decis să demolăm scara și să o refacem cu detaliile din 1910”, a precizat acesta.

Arhitectul a menționat că noua clădire va fi proiectată astfel încât să reziste la cutremure cu magnitudinea 7 sau 8.

“Aici vor fi utilizate cele mai bune materiale cu o calitate și o compoziție care să respecte toate normele actuale, inclusiv rezistența la cutremure de gradul 7-8 și la aerul sărat al mării. Aici vor lucra mai multe echipe. Prima echipă a montat schelele pe toate cele 4 fațade, a doua echipă se ocupă cu organizarea de șantier, urmează echipele care vor executa lucrările de instalații electrice, sanitare, termice, instalații de ventilație. Vor avea loc remodelări ale spațiilor interioare astfel încât această clădire să funcționeze mai mult pe partea de cultură.

blank

În interiorul Cazinoului va exista și o expoziție permanentă cu istoria acestei clădiri. Nu există parte ușoară în restaurarea acestui monument. După ce se va lucra la partea de rezistență și arhitectură, vor fi realizate picturi murale și va fi adus un mobilier de epocă, creat după modelele de acum 100 de ani”, a explicat Radu Cornescu.

După finalizarea lucrărilor care vor dura aproximativ 24 de luni, Cazinoul va fi redat circuitului public.

 

blank