Featured, Ultima Ora

Iata ce acuzatii grave ii aduc lui Carmen Dan partidele din Opozitie

Ministrul de Interne, Carmen Dan, susține că a propus pe agenda discuțiilor din cadrul JAI, intrarea României în Spațiul Schengen. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, susține că ministrul minte. Totuși, comisarul european pentru Migraţie Dimitris Avrampoulos a declarat, joi la Parlament, că România este pregătită să adere la Spaţiul Schengen.

Comisarul european pentru Migraţie Dimitris Avrampoulos a declarat, joi la Parlament, că România este pregătită să adere la Spaţiul Schengen, adăugând că decizia este una politică şi a cerut statelor membre să dea „undă verde” aderării ţării noastre.

„Când am fost desemnat comisar m-am angajat să fac toate eforturile necesare pentru ca România şi Bulgaria să devină membre ale spaţiului Schengen.Acum, după 4 ani şi jumătate, nu pot decât să spun că poziţia României a fost clară şi consecventă tot timpul. S-a încheiat evaluarea Schengen în 2011 şi pot să afirm cu fermitate că România este gata pentru aderarea la spaţiul Schengen. Decizia acum este politică. Statele membre trebuie să decidă în unanimitate. Şi astăzi, din nou, am chemat toate statele membre să dea undă verde acestei decizii, astfel încât în timpul Preşedinţiei (României la Consiliul UE – n.r.) această minunată ţară să poată adera la Spaţiul Schengen”, a declarat Dimitris Avrampoulos, la conferinţa de presă susţinută alături de ministrul de Interne, Carmen Dan, după reuniunea Consiliului JAI.

Ce spune Carmen Dan

La rândul ei, Carmen Dan a afirmat, că discuţiile în cadrul Consiliului JAI despre Schengen au vizat măsurile necesare pe termen scurt şi mediu care să restabilească buna funcţionare a Spaţiului, în contextul efectelor generate de migraţie şi terorism cu care s-a confruntat UE.

„În privinţa Spaţiului Schengen, discuţiile au fost purtate în jurul măsurilor pe termen scurt şi mediu pe care statele membre le consideră a fi necesare pentru a restabili buna funcţionare a acestei zone, funcţionare afectată de crizele generate de terrorism şi migraţie prin care Uniunea a trecut în ultima perioadă. În context, a existat o tatonare a statelor membre în ceea ce priveşte extinderea statelor Schengen în paralel cu implementarea mecanismelor care oferă un plus de securitate”, a declarat ministrul român de Interne.

„Mă bucur că pe acest subiect poziţia Comisiei Europene este una constantă în sensul susţinerii aderării României şi Bulgariei. Ca preşedinte în exerciţiu al Consiliului JAI, dar mai ales ca ministru de Interne român, voi continua discuţiile la nivel bilateral cu miniştrii de interne ai statelor care se opun acestui proces de extindere având convingerea că acest efort va fi unul susţinut şi de colegii mei din Guvern de către Preşedintele României”, a adăugat Dan.

Reuniunile Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) au loc, joi şi vineri la Parlament, în contextul exercitării Preşedinţiei române a Consiliului UE.

Ce susțin Ionel Dancă și Stephan Mayer

În ce hal poate să mintă Carmen Dan! Așa ceva nu cred că s-a mai întâmplat în istoria președinției Consiliului Uniunii Europene.

Ministrul Carmen Dan a mințit cu nerușinare despre agenda Consiliului de miniștri de Interne din statele membre UE, după reuniunea pe care a prezidat-o.

Carmen Dan a dezinformat în mod grosolan opinia publică prin confuzie, afirmând că subiectul intrării României și Bulgariei în Schengen va fi pus în discuție pe agenda reuniunii informale a Consiliului JAI.

În primul rând, din informații sigure, știm că subiectul aderării României și Bulgariei la Schengen nici măcar nu a fost propus de Președinția Guvernului României a Consiliului JAI.

A doua minciună ordinară a ministrului Carmen Dan este că subiectul extinderii Schengen ar fi fost discutat sau ”tatonat” în cadrul reuniunii de astăzi. Absolut fals! Știm sigur că nu a existat acest subiect în cadrul reuniunii.

Guvern, care asigură președinția Consiliului de Justiție și Afaceri Interne, nu face nimic pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen, că acest obiectiv nici măcar nu figurează printre prioritățile reale ale Cabinetului Dragnea – Dăncilă iar Carmen Dan minte de fiecare dată când este întrebată de acest subiect.

Cu această guvernare mincinoasă, susținută de PSD și ALDE, românii nu vor vedea zona Schengen fără control la graniță. Așa cum am avertizat, PSD și ALDE pun cruce intrării României în Schengen!

Însă Stephan Mayer, secretar de stat pe lângă ministrul federal al Internelor, a declarat pentru Europa Liberă că „subiectul includerii României și Bulgariei în spațiul Schengen nu este pe agenda oficială a acestei reuniuni informale. Nu a fost inclus pe agendă de președinția română“.

blank