Featured, Medical

Iată ce ia mâncat creierul unui om, timp de 15 ani, perioada în care toată lumea credea că are o tumoară

Ce ia mâncat creierul unui om, timp de 15 ani, perioada în care toată lumea credea că are o tumoară. Wang Li fusese iniţial diagnosticat cu tumoră malignă la nivelul creierului, întrucât specialiştii încercau să stabilisească cauza simptomelor pe care le prezenta, însă abia în 2018 a fost descoperită adevărata cauză.

Încă din 2007 Wang Lei a început să aibă tot felul de simptome printre care şi un fel de amorţeală.

Iată ce ia mâncat creierul unui om, timp de 15 ani, perioada în care toată lumea credea că are o tumoară

După ce a fost supus mai multor controale făcute de către specialişti diverşi, bărbatul a fost diagnosticat cu tumoră malignă la nivelul creierulul.
Însă în ciuda acestui fapt, starea lui Wang Lei se înrăutăţea pe zi ce trecea ajungând chiar să aibă convulsii şi să îşi piardă cunoştinţa, potrivit mediei locale.

Abia în 2018 medicii au descoperit că bărbatul avea o tenie la nivelul creierului, însă l-au sfătuit să nu se opereze deoarece zona în care era situat era una greu accesibilă iar riscurile unei proceduri chirurgicale ar fi fost mult mai mari.
Totuşi, tratamentul nu şi-a făcut efectul, astfel încât bărbatul a fost de curând supus operaţiei de îndepărtare a teniei la Spitalul de Neurologie Guangdong Sanjiu.

Iată ce ia mâncat creierul unui om, timp de 15 ani, perioada în care toată lumea credea că are o tumoară

Potrivit mediei locale, chirurgii au îndepărtat o specie de tenie care, în mod normal, se găseşte mai degrabă în intestinele câinilor şi pisicilor şi foarte rar în cele umane.
„Operaţia a fost una foarte riscantă. Tenia era vie şi se mişca iar noi a trebuit să ne asigurăm că îl eliminăm în totalitate întrucât s-ar fi putut regenera. Acesta nu este singurul caz. Numai anul acesta am tratat 4 pacienţi pentru aceeaşi cauză. Oamenii trebuie să fie foarte atenţie atunci când mănâncă broaşte, melci şi şerpi întrucât acestea trebuie gătite foarte bine”, a declarat Doctorul Gu.

blank