Actualitate, Featured

Iată câte secţii de votare vor fi înfiinţate pentru diaspora

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, vineri, către Autoritatea Electorală Permanentă o nouă listă suplimentară cu două secţii de votare în străinătate pentru alegerile prezidenţiale, numărul total al acestora ajungând la 835, informează un comunicat de presă al instituţiei, conform Agerpres.

Sursa citată menţionează că, „în urma dialogului constant dintre MAE şi autorităţile din Republica Federală Germania”, numărul total al secţiilor de votare ce vor fi organizate în această ţară este de 80.

MAE aminteşte că, potrivit Legii 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, are atribuţii administrativ-organizatorice în pregătirea şi desfăşurarea procesului de vot în străinătate. Astfel, MAE transmite eşalonat propuneri pentru înfiinţarea secţiilor de vot în străinătate, iar AEP adoptă sau actualizează după caz lista secţiilor de votare din străinătate în termen de trei zile de la fiecare comunicare.

Termenul limită prevăzut de lege până la care MAE poate transmite către Autoritatea Electorală Permanentă propuneri de secţii de vot în străinătate este 19 octombrie 2019.

 

blank