Actualitate, Featured

Iată care sunt băieții deștepți din timpul pandemiei de coronavirus

Vedeți care sunt băieții deștepți din timpul pandemiei de coronavirus. De la începutul perioade stării de urgență și până astăzi, Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a oferit contracte directe în valoare de 325 milioane de lei, adică în jur de 68 milioane de euro pentru achiziția de echipamente medicale. Principalii beneficiari au fost companii din Coreea de Sud, din Elveția, din Serbia, precum și subisidiara locală a americanilor de la General Electric dar și afaceriști locali, unii care conduc companii doar cu câțiva salariați. Au șocat contractele de milioane de lei acordate unei companii înființată de o bucătăreasă de la Hanul Călugăreni, dar care îl are în spate pe Cătălin Hideg, proprietarul Sanimed. S-au acordat contracte unei companii deținută de partenerul de afaceri al creatorului de modă Cătălin Botezatu, sau unei firme contralată de un cetățean basarabean. Pe lista câștigătorilor se află chiar și un fost candidat USR pentru Parlamentul României, dar și o companie înființată de parterneri de afaceri ai fostului general SRI Dumitru Zamfir.

Iată care sunt baieții deștepți din timpul pandemiei de coronavirus: Cel mai mare contract a fost și cel mai disputat. 17 companii au depus oferte pentru furnizarea de ventilatoare pentru asigurarea stocurilor de urgență medicală de strictă necesitate. Este vorba despre o cantitate cuprinsă între 200 și 400 de ventiloatoare. Au fost aleși coreenii de la Medi Consulting Ltd, care vor primi o sumă echivalentă a 72 milioane de lei.

Iată care sunt băieții deștepți din timpul pandemiei de coronavirus

ONAC a acordat un contract echivalent a 51,8 milioane de lei elvețienilor de la GSC Consulting and Management AG ce face obiectul livării maxim 250 de bucăți de ventiloatoare medicale pentru dezvoltarea unei rezerve europene de contramăsuri medicale, de echipamente medicale de terapie intensivă și de echipamente individuale de protecție, destinate combaterii amenințărilor transfrontaliere grave pentru sănătate. Contractul a fost acordat prin negociere directă fără anunț prealabil.

Iată care sunt băieții deștepți din timpul pandemiei de coronavirus

Compania Romwine & Cofee SRL, înființată de bucătăreasa de la Hanul Călugăreni, dar care îl are în spate pe omul de afaceri Cătălin Hideg, proprietarul Sanimed, a câștigat un contract de 27,9 milioane de lei pentru livarea a 875.000 de măști de protecție de tip FFP3. În plus, a mai încasat încă 19,1 milioane de lei dintr-un alt contract pentru livrarea de 875.000 de măști de protecție de tip FFP2.

Două contracte importante le-a prins compania Chronos Medical, deținută de Răzvan Mihai Călin. fost consilier în Comisia de Sănătate și cea de Drepturilor Omului din Camera Deputaților. Mai întâi, Chronos Medical a fost singurul ofertant pentru livrarea de 1,75 milioane de perechi de mănuși de unică folosință cu manșetă medie, valoarea contractului ridicându-se la 7,47 milioane de lei. A doua lovitură a companiei lui Călin a fost mai consistentă, de 9,91 milioane de lei, tot pentru livrarea de mănuși de unică folosință cu manșetă medie. Și din nou, Chronos Medical n-a avut competitor. Compania este o abonată la contractele publice, până în prezent beneficiind de contracte în valoare de 21,3 milioane de lei, din care 4,5 milioane de lei fiind prin acordare dirrectă.

Cu ”lipsa competitorilor” s-au confruntat și proprietarii Renania Trade, frații Orlando și Roland Szasz, din Târgu Mureș. Foarte recent, ei au primit un contract de 528 mii de lei pentru livrarea de 80.000 de măști de protecția tip FFP2. Renania Trade este puternic conectată la banul public, până acum câștigând 24,3 milioane de lei, din care 2,6 milioane de lei prin acordare directă.

Iată care sunt băieții deștepți din timpul pandemiei de coronavirus

Încă o companie care a câștigat contracte fără să aibă parte de vreo durere de cap din partea vreunui competitor este Liamed din Brașov, dețintă de basarabeanul Veaceslav Bălan. Aceasta a primit un contract de aproape 2 milioane de lei pentru livrarea de 800 de injectomate. Când a avut însă concurență, Liamed a plasat o ofertă mai scăzute, de 1 milion de lei, pentru livrarea tot a 800 de injectomate. La această licitație au participat șapte companii. Liamed a câștigat până în prezent 32 milioane de lei din contracte publice, din care jumătate prin acordarea directă.

Un exemplu interesant îl oferă compania Viggo Fashion International. Aceasta a fost înființată în 2015 de către Bogdan Haiduc și Ancuța Cătălina Pârvu, dar care este controlată astăzi de către Ionuț Marius Marin, partener al mult cunoscutului creator de modă Cătălin Botezatu. Viggo Fashion International a primit de la ONAC un contract uriaș, de 45 milioane de lei, pentru livrarea a aproape 2,2 milioane de combinezoane inclusiv cu glugă și protecție încălțăminte. Pentru acest contract au depus oferte 4 companii. Tot Viggo Fashion International a primit un contract de 28 milioane de lei pentru livrarea a 1,75 milioane de viziere. Aici a avut un singur concurent.

În Serbia au plecat aproape 620 mii de euro pentru că Virid Doo, companie cu doar trei angajați, a fost singura a venit cu o ofertă pentru livrarea de 38.512 combinezoane și 13.000 de bucăți protecție încălțăminte.

Subsidiara locală a gigantului american General Electric, General Electric Medical Systems Romania, a primit un contract de aproape 3 milioane de lei pentru 200 de monitoare medicale. Totodată, NanoSystem MC, companie deținută de Codrin Mardare, fost reprezentant al unei companii olandeze care a câștigat contracte cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației de la Măgurele, a câștigat un contract de 24,6 milioane de lei pentru livrarea de camere de izolare cu presiune negativă.

Mira Technologies Grup, companie înființată de Ilie Stelian și de Dragoș Băsmăluță, a primit un contract de 2 milioane de lei pentru livrarea de 35 de scannere termice. Presa a relatat că acționarii companiei au fost implicași în contracte derulate cu SRI, cu Parchetul General și cu alte structuri de forță ale statului român. După o serie de modificări ale structurii acționariatului, Mira Technologies Grup a ajuns în proprietatea unor apropiați de-ai fondatorilor.

Iată care sunt băieții deștepți din timpul pandemiei de coronavirus

Un contract foarte consistent l-a primit Brains M & A Consulting, firmă controlată de către Florin Mircea Creangă, din Teleorman, și de către Mihai Paul Alexandru, din București. Aceasta a încasat 9 milioane de lei pentru livrarea 200 de venitilatoare mecanice. Firma a fost înființată în 2015 și imediat după înființare a dat lovitura – un contract în valoare de 1,5 milioane de euro pentru furnizarea de dezinfectant pentru suprafețe și microfloră și teste rapide pentru spitalul Bagdasar-Arseni.

Sapco 2000, societate deținuă de Adrian Ion Burcea, a încasat un milion de lei pentru livrarea 70 de izolete. Burcea este un fost candidat la Parlamentul României din partea USR.

blank