Ianis Hagi i-a uimit pe scoțieni. Iată ce a făcut
Featured, Sport

Ianis Hagi i-a uimit pe scoțieni. Iată ce a făcut

Ianis Hagi (21 de ani), care a impresionat la încălzire prin frizura sa, a fost titular în victoria lui Rangers cu Coventry, scor 2-0. Românul a jucat 81 de minute și a reușit o prestație bună, chiar dacă nu a marcat.

Ianis Hagi, nota 7 pentru prestația cu Coventry. A vrut să dea gol din propria jumătate
Românul a avut prima ocazie a meciului, în minutul șase. Barisic a centrat, Hagi Jr. a reluat, însă mingea a fost blocată de portarul echipei engleze, Declan Drysdale.

A doua situație a lui Ianis s-a consumat în a doua repriză. Românul a fost aproape de un gol senzațional, după ce a încercat să găsească poarta din propria jumătate de teren. Mingea nu s-a dus departe de buturile lui Coventry.

”O încercare obraznică din propriul teren, care nu s-a dus departe de țintă”, a descris faza site-ul oficial al clubului Rangers.

După prestația sa, Ianis Hagi a primit nota 7 pe Rangersnews.uk. ”Precum Kent (n.r. – jucător de la Rangers), s-a mișcat mult, dar n-au ieșit prea multe din zbaterile sale. Dar e un jucător inteligent și clasa lui a ieșit la iveală. Pare să se construiască o relație excelentă între el și ceilalți jucători de atac. A fost înlocuit cu Jamie Murphy.”

Ianis Hagi, din nou lăudat de fani. ”E aici de câteva luni și vrea să marcheze de la mijlocul terenului!”
Chiar dacă nu a repetat evoluțiile strălucitoare din jocurile cu Motherwell și Lyon, când fanii scoțieni l-au ”alintat” și ”răsfățat” pe rețelele de socializare, Ianis Hagi a ”furat” și astăzi aprecierile suporterilor.

”Care va fi cota pentru ca Ianis Hagi să fie golgheterul campionatului scoțian în acest sezon? Putem, vă rog, să avem una?”, a scris cineva pe Twitter.

”Oameni precum Aribo și Hagi reprezintă cheia unor astfel de meciuri”, ”Hagi și Kent vor fi numele mari pentru Rangers în sezonul care vine” au fost alte reacții ale susținătorilor scoțieni.

Un cont al fanilor lui Rangers l-a lăudat pe Hagi Jr. pentru încercarea de a înscrie din propria jumătate. ”În ultimii zece ani cred că am dat, în total, zece șuturi din afara careului. Hagi e aici de câteva luni și încearcă să marcheze de la mijlocul terenului”, a fost mesajul suporterilor.

Golurile echipei lui Steven Gerrard au fost marcate de Aribo (min. 50) şi Goldson (min. 69).
blank


blank